Niciun gălățean dintre cei testați în ultimele 24 de ore nu a fost confirmat pozitiv cu COVID-19. Numărul celor aflați în carantină se apropie însă de o mie. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 487 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, doi au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi rămâne astfel la 27.673. Din fericire, nici ziua de vineri nu a mai adus niciun nou deces în rândul pacienţilor aflaţi în stare gravă, numărul victimelor COVID-19 din Galați rămânând la 951. Vineri, 23 iulie, niciun pacient internat nu a fost declarat oficial vindecat, ceea ce face ca totalul persoanelor depistate pozitiv și tratate în unitățile medicale din județ, să rămână la 26.715. Vineri, 23 iulie, în carantină instituționalizată nu se afla nicio persoană, conform aceleiași raportări. În izolare la domiciliu nu mai figura, de asemenea, niciun bolnav, însă numărul gălățenilor aflați în carantină la domiciliu ajunsese la 981. În izolare instituționalizată se aflau șapte bolnavi de COVID-19. De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 170.373 de teste.
COVID-19. Numărul carantinaților la domiciliu se apropie de o mie Scris de Mariana Constandache

Mai multe din această categorie: