COVID-19. Galațiul încă ”stă jos” la noi infectări

COVID-19. Galațiul încă ”stă jos” la noi infectări
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

În weekendul în care România a bifat 235 de noi infectări în 48 de ore, dar și prima zi fără niciun deces din martie 2020, dintre cei aproape 800 de gălățeni testați pentru COVID-19, doar trei persoane au fost confirmate ca purtătoare ale virusului.  

Galațiul a încheiat o nouă săptămână cu o rată foarte mică de pozitivare. Un gălățean din 265 testați a avut rezultat care a confirmat existența infectării cu noul coronavirus. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 794 de pacienţi testaţi într-un interval de 48 de ore, doar trei au fost declaraţi purtători ai noului coronavirus. Totalul gălățenilor declarați infectaţi de la debutul pandemiei ajunge astfel la 27.676. Distinct de cazurile nou confirmate, nici sâmbătă și nici duminică nu a mai fost raportat vreun caz pozitiv la a doua testare a pacienților aflați sub tratament.Din fericire, niciun bolnav nu a mai pierdut lupta cu virusul în weekendul trecut, ceea ce face ca numărul total de decese înregistrat în județul Galați să stagneze la 951.Tot în cursul weekendului, trei pacienţi au primit vestea bună a unor teste negative, care i-au făcut automat vindecaţi şi le-au permis externarea din spitale. Dintre aceştia, doi au fost confirmați "negativ" duminică, 25 iulie. În total, 26.718 dintre persoanele depistate pozitiv şi internate în unităţile spitaliceşti din judeţ au fost declarate vindecate. Duminică, 25 iulie, conform datelor furnizate de Prefectura Galaţi, se mai aflau în carantină la domiciliu 1.051 de persoane,  iar alte șapte, în izolare instituţionalizată. În carantină institituționalizată și în izolare la domiciliu nu se afla nicio persoană. De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 171.167 de teste.

Citit 1995 ori Ultima modificare Luni, 26 Iulie 2021 13:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.