COVID-19. Peste 30 de gălățeni, testați pozitiv în 24 de ore

COVID-19. Peste 30 de gălățeni, testați pozitiv în 24 de ore
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Unul din 28 de gălățeni testați în ultimele 24 de ore a fost declarat purtător al virusului. Numărul persoanelor izolate la domiciliu a crescut, la fel ca și al celor care se află în regim de carantină.

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 1.032 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 36 au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi a ajuns astfel la 28.058. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, o persoană a fost reconfirmată.

Din fericire, ziua de miercuri nu a mai adus niciun deces în rândul pacienţilor aflaţi în stare gravă, numărul victimelor COVID-19 din Galați rămânând astfel 958.

Miercuri, 1 septembrie, 11 pacienți internați au fost declarați oficial vindecați, ceea ce face ca totalul persoanelor depistate pozitiv și tratate în unitățile medicale din județ să crească la 26.878.

În carantină instituționalizată nu se afla, miercuri, 1 septembrie, nicio persoană, conform aceleiași raportări. În izolare la domiciliu erau 162 de gălăţeni confirmaţi cu noul coronavirus, iar numărul gălățenilor aflați în carantină la domiciliu ajunsese la 1.109. În izolare instituționalizată se aflau 60 de bolnavi de COVID-19.

De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 192.275 de teste.

Citit 810 ori Ultima modificare Joi, 02 Septembrie 2021 17:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.