Patru decese și peste o sută de noi îmbolnăviri de COVID-19, în ultimele 24 de ore

Patru decese și peste o sută de noi îmbolnăviri de COVID-19, în ultimele 24 de ore
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Unu din opt gălățeni testați în ultimele 24 de ore a fost declarat purtător al virusului. La Galați au mai fost raportate încă patru decese, toate în rândul pacienţilor infectaţi care nu fuseseră vaccinaţi.

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 899 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 107 au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi a ajuns astfel la 29.578. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 20 de persoane au fost reconfirmate.

Din nefericire, ziua de vineri a mai adus încă patru decese în rândul pacienţilor aflaţi în stare gravă, numărul victimelor COVID-19 din Galați ajungând astfel la 998. Conform datelor oficiale, bolnavii nu fuseseră vaccinaţi si au dezvoltat forme severe de boală. Este vorba de patru pacienți, două femei, ambele în vârstă de 70 de ani, și doi bărbați, cu vârste de 59 și respectiv 72 de ani, confirmaţi cu infecţie Sars-CoV-2.

Vineri, 24 septembrie, 52 de pacienți internați au fost declarați oficial vindecați, ceea ce face ca totalul persoanelor depistate pozitiv și tratate să crească la 27.543.

În carantină instituționalizată se afla, vineri, 24 septembrie, o singură persoană, conform aceleiași raportări. În izolare la domiciliu erau 792 de gălăţeni confirmaţi pozitiv, iar numărul gălățenilor aflați în carantină la domiciliu a ajuns la 902. În izolare instituționalizată se aflau 245 de bolnavi de COVID-19.

De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 209.737 de teste.

Rata de infectare în judeţul Galați a ajuns la 1,68 la mie.

Galațiul, în continuare fără paturi libere la ATI-COVID. Număr mare de adulți cu forme grave de boală [CITIȚI AICI]

Citit 2562 ori Ultima modificare Duminică, 26 Septembrie 2021 01:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.