Record absolut de decese în pandemie de COVID-19: 18 pacienți în stare gravă au pierdut lupta cu boala
Foto: Marian Calestru

Record absolut de decese în pandemie de COVID-19: 18 pacienți în stare gravă au pierdut lupta cu boala
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Decedații, dintre care 14 erau nevaccinați și internați în stare gravă, au fost declarați oficial ca victime ale COVID-19 de autoritățile sanitare gălățene, în ultimele 24 de ore. Doar patru dintre victime, cu vârste cuprinse între 67 și 76 de ani, erau vaccinate.

Unu din patru gălățeni testați în decurs de 24 de ore a fost declarat bolnav de COVID-19, în timp ce peste 230 au scăpat, oficial, de povara diagnosticului după două săptămâni de tratament. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 1.407 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 315 au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi a ajuns astfel la 33.473. 18 pacienți  confirmați au ieșit pozitivi la retestare, după parcurgerea protocolului de tratament, de două săptămâni. Din nefericire, ziua de miercuri a adus un record absolut în rândul persoanelor infectate și ajunse în spital, în stare gravă. 18 pacienți au murit după ce au dezvoltat forme grave de boală, mai ales pe fondul nevaccinării. Numărul victimelor COVID-19 din Galați a ajuns astfel la 1.131. Patru dintre victime erau vaccinate și aveau vârste cuprinse între 67 și 76 de ani. ”Este vorba despre 18 pacienți, nouă femei de 64, 71, 71, 77, 77, 80, 80, 83 și 84 de ani și nouă bărbați de 65, 65, 67, 68, 69, 69, 76, 81 și 81 de ani, confirmați cu SARS-CoV- 2. 14 dintre pacienți nu erau vaccinați împotriva COVID-19, doi bărbați de 67 de ani și, respectiv, 69 de ani, erau vaccinați complet, primul cu Pfizer, primind doza a doua în luna mai 2021, iar cel de-al doilea cu Johnson & Johnson tot în luna mai, iar alți doi pacienți, o femeie de 84 de ani și un bărbat de 76 de ani, erau vaccinați doar cu o doză, ambele în luna septembrie a acestui an”, au transmis reprezentanții Prefecturii Galați.

CITEȘTE ȘI: Bolnavii de COVID-19 mor așteptând un pat la Terapie Intensivă

La polul opus,  miercuri, 13 octombrie, 232 de pacienți internați au fost declarați oficial vindecați, ceea ce face ca totalul persoanelor depistate pozitiv și tratate să crească la 29.997. Miercuri, 13 octombrie, în carantină instituționalizată nu se mai afla nicio persoană, conform aceleiași raportări. În izolare la domiciliu erau 1.902 de gălăţeni testați pozitiv, iar numărul gălățenilor aflați în carantină la domiciliu a ajuns la 418. În izolare instituționalizată se aflau 443 de bolnavi de COVID-19. De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 229.401 teste.

CITEȘTE ȘI: La Galați, urmează restricții de noapte în weekend. Măsuri în urma creșterii ratei de infectare la peste 6 la mie

Citit 3112 ori Ultima modificare Joi, 14 Octombrie 2021 18:16

8 comentarii

  • postat de Adrian
    Sâmbătă, 16 Octombrie 2021 06:40
    89.39.81.***
    Chips ganditorule morții sunt toti persoane peste 60 de ani dar tu vrei sa vaccinezi tinerii..de asemenea faci comparație intre morții din sistemul romanesc de sanatate si cele din vest...pai tu nu vezi ca ne trimit aia de afara medicamente din milă că ai noștri au avut alta treabă vara asta...toata ziua aud de imunizare si mor cate 40 de vaccinați pe zi...da aia care nu pot face vaccin trebuie sa moara ca pe stat ii doare in...
    0
    0
    Raportează
  • postat de Oana Terescenco
    Joi, 14 Octombrie 2021 14:38
    89.136.7.***
    Opriti virusu... Jos Johanis!
    1
    1
    Raportează
  • postat de Chips
    Joi, 14 Octombrie 2021 09:56
    188.26.227.***
    @Adrian, numarul de infectati va ramane relativ constant pentru ca nu se testeaza mai mult. Numarul de morti iti da, de fapt, gravitatea situatiei.

    Chiar si asa, gradul de pozitivare (peste 20% din testele efectuate vs ~12-13% in valurile precedente) ar trebui sa ne arate cam cat de mare e de fapt proportia valului 4. Suntem top in Europa pe decese, in schimb ne tinem batosi, daci liberi si prosti, ca stim noi mai bine. Asta cu vaccin disponibil, acelasi vaccin care a stopat pandemia in toate tarile normale la cap.
    1
    5
    Raportează
  • postat de Masca
    Joi, 14 Octombrie 2021 05:14
    95.76.32.***
    Kramer...La mintea ta de gaina, alta ineptie nu puteai sa scoti!
    4
    2
    Raportează
  • postat de Mario
    Miercuri, 13 Octombrie 2021 21:33
    84.117.46.***
    Câți oameni tb să mai moară, până să le dați tratamentele necesare?????
    8
    9
    Raportează
  • postat de Adrian
    Miercuri, 13 Octombrie 2021 21:25
    89.39.81.***
    Nu mai moare nimeni de moarte naturală in orașul ăsta? Toti mor in spital nimeni nu moare acasă....nu o sa va iasa bine numaratoarea cu 15000 de infectați zilnic și 400 de morti...o sa iasa procentul mic de morți..mai bine raportați mai putini infectați ca morti mai mulți bat la ochi..
    20
    5
    Raportează
  • postat de emilm
    Miercuri, 13 Octombrie 2021 21:21
    5.13.157.***
    "O banală gripă", nu? Nu ne vaccinam, suntem români verzi! Nu purtăm masca, "botnita", suntem daci liberi. Suntem mai deștepți decât "aia" care se vaccinează în draci în Europe de vest/SUA. Iată rezultatul! Ce vină au medicii de la ATI de trebuie să aleagă cine să trăiască și cine să moară? De ce trebuie să renunțe la concedii și zile libere și să stea în spitale pentru că vajnicii români vor să fie mai "deștepți" decât alții și nu se vaccinează?
    9
    23
    Raportează
  • postat de Kramer
    Miercuri, 13 Octombrie 2021 21:07
    5.13.201.***
    Nu mai există pneumonie, gripă, TBC, etc
    Se moare doar de Covid...
    18
    10
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.