Un copil din Galaţi, salvat la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi. Tumoră de 20 cm, operată cu succes

Un copil din Galaţi, salvat la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi. Tumoră de 20 cm, operată cu succes
Evaluaţi acest articol
(23 voturi)

O echipă de medici de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi a efectuat o intervenţie chirurgicală complexă, în timpul căreia a extras o formaţiune tumorală de 20 de centimetri care cuprindea şapte vertebre ale unui copil de 13 ani din Galaţi, potrivit Agerpres.

Pacientul a făcut deja primii paşi după operaţie şi se află în plin proces de recuperare. "Îmi venea să cad, atunci când mergeam. M-a durut mult timp. Durerea se lăsa pe picior, în jos, iar dacă îl atingeam nu-l mai simţeam. Acum mă simt mai bine", a spus băiatul, după intervenţia chirurgicală.

Mama copilului a spus că fiul său se plângea deseori de dureri de spate şi că, până să ajungă la spitalul din Iaşi, a fost văzut de mai mulţi medici. "L-am dus la medicul de familie, care mi-a dat cremă şi pastile. Nu i-a trecut, doar i s-a ameliorat puţin durerea. M-am dus apoi la spital la Galaţi, am stat două săptămâni acolo şi ne-au trimis la Iaşi. Doctorul din Galaţi nu îi dădea şanse, spunea că s-ar putea să rămână paralizat, că s-ar putea, Doamne ferește, ce e mai rău", a povestit femeia.

Managerul Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Nicolae Oblu" din Iaşi, dr. Lucian Eva, a precizat că băiatul a venit la unitatea medicală acuzând un deficit motor parţial la nivelul membrelor inferioare. "Mai păstra ceva mişcări la nivelul picioarelor. Timp de două săptămâni a stat la spitalul din Galaţi pentru investigaţii, unde s-a efectuat şi o biopsie dintr-o leziune tumorală, care se extindea de la a 11-a vertebră dorsală până la nivelul coloanei sacrale. O leziune extrem de întinsă, pe aproximativ şapte corpuri vertebrale, ceea ce este enorm. Am întâmpinat şi noi dificultăţi în ceea ce priveşte abordarea acestui caz, pentru că nu este simplu să faci o rezecţie a unei tumori extinse pe atâţia corpi vertebrali la un copil de 13 ani.La vârsta aceasta nu e finalizat procesul de creştere completă a corpului. La nivelul oaselor, există nuclee de creştere care pot fi afectate în timpul intervenţiei chirurgicale. Mai mult, rezultatul anatomopatologic a arătat că este o tumoare benignă, ceea ce înseamnă că are șanse mari de vindecare și să aibă o viață normală", a explicat dr. Lucian Eva. Potrivit medicului, copilul va necesita şi o operaţie de fixare a coloanei, care va fi făcută ulterior, tot la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.

Citit 6114 ori Ultima modificare Luni, 16 Octombrie 2023 20:14

5 comentarii

  • postat de Iancu Jianul
    Marți, 31 Octombrie 2023 11:41
    5.13.167.***
    Eu le-as desfiinta toate cabinetele particulare! VREI LA PRIVAT? PLATESTI TOTI ANII DE LA STAT DE STUDII, SI DUPA 5 ANI, POTI TRECE LA PRIVAT DAR ATAT! La stat nu mai ai voie niciodata! Avem legi... doar pentru hoti, criminali si tepari! Aidoma celor ce mimeaza ca ne-ar conduce!
    0
    1
  • postat de Gogu
    Vineri, 27 Octombrie 2023 15:52
    46.97.176.***
    Cine spunea ca nu trebuie sa iei trenul de Bucuresti sau de Iasi sau cluj?
    0
    1
  • postat de aleda
    Miercuri, 18 Octombrie 2023 21:15
    5.13.165.***
    Felicitari , medicilor ieseni!
    0
    3
  • postat de dinu
    Luni, 16 Octombrie 2023 13:35
    78.96.84.***
    Ce vorbiți de medic de familie.INCOMPETENTI DAR SALARIE LE A CRESCUT. SI DA, LA GALATI NU S A REUSIT NIMIC. ORI MORI IN SPITAL ORI TOTI NESIMTITII DE MEDICI AU CLINICI SI TE JUPOAIE. Bravo Iași, bravo medici care ați jurat nu pe BANI CI PE TELUL PROFESIEI- APARA VIATA. Banii nu va bor salva.....
    1
    8
  • postat de GIOVANY
    Luni, 16 Octombrie 2023 13:03
    5.2.209.***
    Insanatosire buna si grabnica copilului. Felicitari medicilor din Iasi!!!
    0
    15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.