Salariile din întregul sistem sanitar, în pericol. A șaptea zi de proteste la casele de sănătate

Salariile din întregul sistem sanitar, în pericol. A șaptea zi de proteste la casele de sănătate
Protestul de vineri al salariaților CJAS Galați
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Vineri a fost cea de-a șaptea zi a protestelor susținute de angajații caselor de asigurări de sănătate din toată țara. Declanșate pe 2 noiembrie, protestele au ca principală revendicare majorarea salariilor, rămase, după cum afirmă angajații, la nivelul anului 2018. De luni, situația din sistem poate deveni foarte serioasă, deoarece casele de sănătate au anunțat că vor sista plățile către spitale și furnizorii de servicii medicale.

Conform președintelui Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, majorarea salariilor celor 2.500 de angajați din sistem, care fac munca a 4.000 de oameni, nu reprezintă un efort care să dea România peste cap. "Creșterile salariale sunt diferențiate, în sensul în care unii pot avea creșteri salariale de 20%, alții de 30%. Există creșteri diferențiate per individ. Nu este o chestie generală pentru toată lumea", a explicat Costin.

Liderul BNS a mai afirmat, joi, la protestul național din fața sediului central al Casei de Asigurări de Sănătate, că proiectul de lege prin care ar urma să se majoreze diferențiat salariile angajaților Casei se află la Camera Deputaților, "a trecut prin toate comisiile, a luat toate avizele, are nevoie doar să fie pus pe ordinea de zi şi votat un minut colo, un minut colo".

Protestele angajaților din casele județene de sănătate se desfășoară zilnic începând de joia trecută, în general în fața sediilor. La fel se întâmplă și la CJAS Galați, unde sunt asigurate, ca peste tot în țară, urgențele. Zilnic, de la 9.30 la 10.00 și de la 16.00 la 17.00, și chiar și în afara acestui orar, sunt eliberate adeverințe pentru carduri de sănătate, documente pentru externare, pentru aparate de oxigen, pentru toate urgențele, potrivit dr. Ciprian Groza, directorul general al CJAS Galați.

La sfârșitul protestului de joi de la București, la care au participat și 20 de salariați de la CJAS Galați, s-a anunțat că, începând din 12 noiembrie, vor fi sistate plățile către spitale și către furnizorii de servicii. Salariații caselor de sănătate sunt deciși să continue protestele pe perioadă nedeterminată, până la soluționarea revendicărilor. Astfel, dacă până duminică seară, guvernul nu face "ceva" în acest sens, săptămâna viitoare se anunță una de foc pentru întregul sistem sanitar. Este săptămâna salariilor din spitale, ale medicilor, cadrelor sanitare, personalului TESA și celui de pe ambulanțe, care ar putea fi blocate prin sistarea plăților. Ar fi afectați, de asemenea, medicii de familie, personalul din farmacii și laboratoare - în esență, toți cei care au legătură cu sistemul sanitar.

"Totul depinde de dumnealor (cei de la Guvern - n.r.). Noi așteptăm să fim chemați la discuții", ne-a spus reprezentanta BNS a salariaților din CJAS Galați, Anca Onosă.

Citit 2999 ori Ultima modificare Duminică, 12 Noiembrie 2023 18:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.