Şase alimente bogate în vitamina D, alternativă la soare

Şase alimente bogate în vitamina D, alternativă la soare
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Vitamina D este importantă pentru imunitate, densitatea oaselor și sănătatea generală a organismului. Aceasta ajută corpul să absoarbă calciul, menținând rezistența oaselor și reducând riscul de osteoporoză. În plus, vitamina D contribuie la reglarea creșterii celulelor, susține dezvoltarea și sănătatea creierului și poate reduce riscul de inflamație cronică.

Pentru a vă asigura un nivel optim de vitamina D, nu este suficient să vă bazați doar pe expunerea la soare. O alimentație corectă este un ajutor excelent în prevenirea deficitului.

Iată o listă de alimente pe care ar trebui să le includeţi în dietă.

Alimente bogate în vitamina D

  • Peștele gras, cum ar fi somonul, tonul și macroul - o singură porție de somon poate acoperi necesarul zilnic de vitamina D al unui adult.
  • Uleiul de ficat de cod - bogat în vitaminele A și D, dar și în vitaminele B și E, contribuie la întărirea sistemului imunitar.
  • Ouăle, în special gălbenușul - oferă aproximativ un sfert din doza zilnică recomandată, concentrația de vitamina D variind în funcție de modul de hrănire a păsărilor.
  • Ficatul de vită - o sursă valoroasă de vitamina D, dar și de vitamine din complexul B și fier, benefic în prevenirea anemiei.
  • Laptele și produsele lactate - sunt bogate cu vitamina D și conțin bacterii benefice pentru flora intestinală.
  • Ciupercile albe - o opțiune excelentă pentru vegetarieni și vegani, deoarece pot produce vitamina D atunci când sunt expuse la lumină ultravioletă. În stare proaspătă conțin aproximativ 10 UI/100 g, iar conținutul crește semnificativ în cazul celor uscate.
Citit 4903 ori Ultima modificare Vineri, 25 Aprilie 2025 22:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.