Virusul ZIKA, o nouă descoperire. Femelele de ţânţari pot transmite infecţia descendenţilor
Foto: Sursa foto: Internet

Virusul ZIKA, o nouă descoperire. Femelele de ţânţari pot transmite infecţia descendenţilor
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Femelele de ţânţari din specia Aedes Aegypti, vectorul principal al infecţiei cu Zika, pot transmite virusul, prin ouă, progeniturilor lor, potrivit unui studiu publicat în "American Journal of Tropical Medicine and Hygiene". Autorii studiului insistă astfel pe ideea eradicării larvelor, cu scopul de a combate mai eficient infecţia. Transmiterea a avut loc la un ţânţar din 290 de exemplare.

"Acest raport poate părea scăzut, dar, având în vedere numărul de ţânţari Aedes aegypti care se găsesc în zonele urbane tropicale, este probabil să existe o proporţie suficientă pentru a permite virusului să persiste, chiar şi atunci când o mare parte din ţânţarii adulţi sunt ucişi", a spus dr Tesh.

Ţânţarii sunt, de asemenea, vectori şi ai altor viruşi spre descendenţii lor, inclusiv ai febrei dengue şi ai febrei galbene, care sunt transmise tot de către femelele de Aedes aegypti.

Citit 1958 ori Ultima modificare Joi, 22 Septembrie 2016 12:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.