Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Statele Unite, în războiul petrolului cu Maduro

Marți, 29 Ianuarie 2019 20:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a ameninţat că va da în judecată SUA, după ce Washingtonul a anunţat noi sancţiuni împotriva grupului petrolier venezuelean PDVSA, acuzându-l că este "un vehicul al corupţiei", informează AFP. "Am dat instrucţiuni precise preşedintelui PDVSA pentru a angaja acţiuni politice, legale în tribunalele americane şi din lume pentru a apăra proprietatea şi bogăţia Citgo", filiala rafinăriei PDVSA în Statele Unite, a declarat Maduro, la tel ...

Aproape 4,7 milioane de pensionari

Marți, 29 Ianuarie 2019 07:30 | Publicat în SOCIETATE
Un număr de 4.690.199 de pensionari erau înregistraţi la finele lunii noiembrie 2018 în România, în creştere cu 1.386 de persoane faţă de luna precedentă, iar pensia medie a fost de 1.180 de lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). Numărul celor care s-au pensionat la limită de vârstă era de 3.567.418 persoane, dintre care 1.982.573 de femei, în timp ce pensia medie se situa la 1.340 de lei. Pensie anticipată au primit, în decembrie 2018, u ...

Rata şomajului la Galaţi, dublă faţă de media pe ţară

Marți, 29 Ianuarie 2019 00:02 | Publicat în ECONOMIE
Numărul şomerilor înregistraţi la nivel naţional în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) era, în decembrie 2018, de 288.896 de persoane, iar rata şomajului a scăzut la 3,31 la sută. Strict la nivelul judeţului Galaţi erau înregistrate 11.979 de persoane fără loc de muncă, rata şomajului fiind de 6,23 la sută, aproape dublu faţă de media pe ţară. Potrivit datelor centralizate de ANOFM, numărul de şomeri a scăzut anul trecut în 20 de ...

Societatea britanică, mai furioasă şi intolerantă

Marți, 29 Ianuarie 2019 12:45 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Mai mult de două treimi dintre britanici (69 la sută) sunt de părere că în societate au crescut furia şi intoleranţa în urma referendumului din 2016, care a decis ieşirea ţării din Uniunea Europeană, iar unul din şase spune că s-a certat cu familia şi prietenii din cauza acestui subiect, relevă Barometrul Încrederii, un sondaj anual realizat de firma de comunicare Edelman, transmite Press Association. Conform sondajului, patru din zece britanici cred că, după votul pentru Bre ...

Noi agenţi economici înscrişi la Galaţi

Marți, 29 Ianuarie 2019 11:00 | Publicat în ECONOMIE
La nivelul judeţului Galaţi a fost înregistrată în 2018 o creştere cu 2,9 la sută a numărului de noi agenţi economici faţă de anul precedent, rezultă din datele centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Mai exact, anul trecut au fost înregistrate 2.646 de firme şi persoane fizice autorizate. Ca formă de organizare, cele mai numeroase au fost societăţile cu răspundere limitată (SRL), cu 1.936 de înscrieri, urmate de persoanele fizice autorizate (PFA) ...

Nici zonele cu pretenţii din oraş nu sunt ferite de mizerie (FOTO)

Luni, 28 Ianuarie 2019 00:03 | Publicat în REPORTAJ
Cine ar fi crezut că în buricul târgului, în spatele impozantelor sedii de bănci de pe strada Brăilei şi în spatele sediilor de la Telefoane se potriveşte vorba aia cu "afară e vopsit gardul…". Bine, nu-i nici un "leopard" pe-acolo, doar câte o mâţă jigărită, dar şi multe terenuri sau construcţii ce par a fi lăsate de izbelişte. Încă de la stradă, cam prin dreptul staţiei de autobuz, la intersecţia dintre străzile Morilor şi Brăilei, dai peste un teren transformat ...

Frontiera irlandeză, nuca tare din acordul Brexit

Duminică, 27 Ianuarie 2019 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Uniunea Europeană şi Marea Britanie trebuie să se asigure că frontiera irlandeză rămâne deschisă sub orice acord de Brexit, ca o garanţie a păcii în regiunea cu o istorie tulburată, a declarat prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, relatează dpa. Există "o responsabilitatea morală europeană colectivă... de a face tot ce ne stă în putere pentru a evita riscul ca acel lucru să se mai întâmple", a declarat el, într-un interviu pentru dpa şi The Guardian ...

Banca Transilvania, fuziune prin absorbţie cu Bancpost

Vineri, 25 Ianuarie 2019 07:00 | Publicat în ECONOMIE
Capitalul social al Băncii Transilvania a fost majorat la 4,815 miliarde de lei, în urma fuziunii prin absorbţie dintre BT şi Bancpost, proces înregistrat la Depozitarul Central."Depozitarul Central SA a înregistrat la data de 23.01.2019 fuziunea prin absorbţie a societăţii Banca Transilvania SA Cluj-Napoca cu societatea Bancpost SA - în calitate de societate absorbită, conform Certificatului ASF de Înregistrare a Instrumentelor Financiare nr. AC - 3474 - 17/16.01.2019", se arată î ...

Venezuela. Juan Guaido, preşedinte interimar în locul lui Nicolas Maduro

Vineri, 25 Ianuarie 2019 09:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Criza din Venezuela a luat o nouă turnură, după ce Juan Guaido, preşedintele Parlamentului venezuelean, controlat de opoziţie, s-a autoproclamat miercuri, 23 ianuarie, "preşedinte în exerciţiu" al ţării, fiind imediat recunoscut de Statele Unite şi aliaţii lor din regiune, Brazilia şi Columbia, comentează AFP. "Jur să îmi asum oficial competenţele executivului naţional ca preşedinte în exerciţiu al Venezuelei pentru a ajunge (...) la un guvern de tranziţie şi pentru a obŠ...

Sesiune de proiecte pe irigaţii

Joi, 24 Ianuarie 2019 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) deschide luni, 28 ianuarie, o nouă sesiune de primire de proiecte prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru sub-măsura 4.3 - Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice - componenta infrastructura de irigaţii, în valoare de 200 milioane de euro, informează MADR. Sesiunea de primire de proiecte, derulată prin Direcţia Generală Dezvoltare Rurală - Autoritatea de Managemen ...
Pagina 666 din 934