Criză de personal la Casa de Pensii Galați

Joi, 30 Octombrie 2025 10:00 | Publicat în Regional
Casa Județeană de Pensii Galați şi-a prezentat raportul de activitate pentru perioada ianuarie - septembrie 2025, din care reiese că instituția gestionează peste 128.000 de dosare de pensii din sistemul public. Cei mai mulți beneficiari sunt pensionari la limită de vârstă - peste 105.000 de persoane, cu o pensie medie de aproximativ 3.283 de lei. Alte 6.500 de persoane primesc pensii de invaliditate, iar 15.000 sunt beneficiari de pensii de urmaș. Instituția a acordat, în primele ...

„Radarul balastierelor”, gata până la finalul anului

Vineri, 31 Octombrie 2025 12:00 | Publicat în ECONOMIE
„Radarul balastierelor”, platforma digitală destinată monitorizării și gestionării exploatărilor de agregate minerale din România, va fi operaționalizat până la finalul acestui an, a anunțat ministrul Mediului, Diana Buzoianu, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR). „Îl vom folosi pentru a arăta cum digitalizarea poate să însemne oprirea corupției sistemice”, a declarat Diana Buzoianu, subliniind că proiectul ...

Fapte bune pentru vârstnicii din Galați

Vineri, 31 Octombrie 2025 10:30 | Publicat în SOCIETATE
Membrii Fundației "Fapte Bune" Galați au vizitat căminul pentru persoane vârstnice „Ștefan cel Mare și Sfânt”, aducând zâmbete și momente de bucurie celor aproape 60 de seniori găzduiți aici. „Așa cum v-am obișnuit, alături de voluntarii Fundației Fapte Bune Galați, astăzi suntem prezenți iarăși la Căminul pentru persoane vârstnice Ștefan cel Mare de pe Războieni din Galați. Și după cum o să observați, ne-am luat angajamentul că vom face absolut toată treab ...
Școala Profesională Specială „Paul Popescu Neveanu”, structură a Școlii Profesionale Speciale „Emil Gârleanu” Galați, și-a deschis porțile în ultima săptămâna a primului modul și a găzduit cea de-a doua ediție a „Târgului special de toamnă", un eveniment plin de culoare și voie bună, desfășurat în parteneriat cu elevi și cadre didactice de la școlile partenere. Atmosfera caldă și muzica veselă au transformat ziua într-o adevărată sărbătoare a recoltei ...

Ucrainean cu permis de conducere fals

Joi, 30 Octombrie 2025 14:00 | Publicat în AUTO
Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-Rutier efectuează cercetări asupra unui ucrainean depistat cu un permis de conducere fals. Marți, 28 octombrie, în jurul orei 7,40, în Punctul de Trecere a Frontierei de la Galați s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, șoferul unui autoturism înmatriculat în Ucraina, un cetăţean ucrainean în vârstă de 42 de ani.La control, bărbatul a prezentat, pe lângă celelalte d ...

Un milion de potențial sinucigași vorbesc cu AI

Miercuri, 29 Octombrie 2025 16:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Mai mult de un milion de utilizatori ai programului informatic ChatGPT au evocat gânduri legate de sinucidere în interacțiunile lor cu acest asistent de inteligență artificială (AI) generativă, potrivit estimărilor furnizate de creatorul său, compania OpenAI, informează AFP și Agerpres. Compania californiană estimează că aproximativ 0,15% dintre utilizatorii ChatGPT au „conversații care includ indicatori expliciți de planificare sau de intenție suicidară potențială”. Op ...

Retragere parțială a trupelor americane de la Kogălniceanu

Miercuri, 29 Octombrie 2025 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a confirmat că România a fost informată oficial cu privire la redimensionarea contingentului american dislocat pe Flancul Estic al NATO, măsură parte din procesul de reevaluare globală a posturii militare a Statelor Unite, conform Mediafax. Printre unitățile afectate se numără și forțe americane staționate la Baza Mihail Kogălniceanu, care nu vor mai face parte din rotațiile obișnuite din Europa. Potrivit MApN, decizia era una așteptată, ...
Adevărata reformă în domeniul sănătății din România trebuie să înceapă cu spargerea monopolului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), susține ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Oficialul a declarat, în cadrul Forumul Inovației în Sănătate, că sistemul actual are nevoie de competiție reală între asiguratori și de introducerea asigurărilor complementare pentru a aduce bani noi în sistem, potrivit HotNews.ro. „Până nu introducem în sistem asig ...
Yolaine Chloe Garambois, cetățean francez care locuiește în oraşul nostru de peste opt ani, a depus jurământul de consilier local al municipiului Galaţi, după ce Judecătoria i-a validat mandatul. Noua consilieră întregeşte grupul PACT pentru Galaţi, şi va activa în Comisia nr. 1 de buget-finanţe a forului deliberativ local. Intrarea lui Yolaine Chloe Garambois în Consiliu a fost posibilă în urma demisiei lui Gregor Teodorescu şi a faptului că următorul supleant de pe list ...

Moștenii mei, retragerea!

Joi, 30 Octombrie 2025 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Statele Unite ale Americii au anunțat că intenționează să retragă mii de soldați americani din România. Ca să arate că s-a prins de aluzia americanilor și că ea este o mișcare profund demografică, ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat că, la ei în partid, "Metoda retragerii" este una foarte populară și are și trotinetă electrică. Ca să fie sigur că americanii nu se răzgândesc, Bolojan a propus-o, pentru funcția de vicepremier, pe o doamnă oengistă care ...
Pagina 10 din 3146