O iniţiativă foarte bună a fost adoptată de studenţii de la Facultatea de Educatie Fizică și Sport, Specializarea Kinetoterapie şi motricitate specială. Aceştia s-au decis să vină în ajutorul seniorilor de la Universitatea vârstei a treia (U3A). Studenții de anul III ai specializării Kinetoterapie și motricitate specială, coordonați de asistentul universitar kinetoterapeut Daniel-Andrei Iordan, au conceput un program de recuperare individualizat pentru seniori, în baza diagno ...

Îl cheamă Corona şi îl batjocoresc colegii

Luni, 27 Aprilie 2020 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Scrisori. "Îl cheamă Corona și colegii de școală au început să-l batjocorească odată cu pandemia. Corona de Vries este un băiețel normal, sensibil ca orice puști de vârsta lui, și a fost afectat mult când copiii i-au spus, zeflemitor, «coronavirus»”, aşa începea ştirea de la Pro Tv care m-a făcut să dau sonorul mai tare. Am aflat că puştiul, originar din statul Queensland, i-a scris o scrisoare actorului Tom Hanks, care a luat coronavirus în Australia, în timpul un ...

100 de elevi gălăţeni primesc daruri de la colegii lor

Joi, 12 Decembrie 2019 00:10 | Publicat în EDUCAŢIE
Comunitatea educaţională gălăţeană organizează astăzi, 12 decembrie, o acțiune caritabilă în cadrul Campaniei Umanitare "De la inimă la inimă, dăruiește bucurie copiilor!" prin care sprijină 100 de elevi care provin din localități dezavantajate, izolate.Campania se derulează în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Galați, Asociaţia Umanitară Mundis Galați, cu sprijinul Consiliului Judeţean Galaţi, al Teatrului de Păpuși “Gulliver”, al Complexului Muzeal ...
Un workshop dedicat tehnicilor de efectuare a ecografiilor în vederea diagnosticării displaziei de şold a nou-născutului a avut loc la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Ioan" Galaţi, pe 28 şi 29 septembrie. Peste 30 de medici din judeţele Galaţi, Tulcea, Constanţa, Brăila, Vrancea şi Iaşi au venit special la Galaţi pentru a lua parte la cursul ţinut de dr. Laura Candussi, medic primar ortopedie pediatrică, şi de dr. Victoriţa Ştefănescu, medic primar radiologie-im ...

Motivul care stă în spatele atracţiei dintre colegi

Sâmbătă, 09 Iunie 2018 14:00 | Publicat în MAGAZIN
Două din trei persoane s-au simţit atrase de un/o coleg/colegă la locul de muncă. Petrecerea a opt-nouă ore pe zi la birou înseamnă mai mult timp împărţit cu colegii decât cu partenerul de viaţă, lucru care duce la infidelităţi şi la apariţia fenomenului "soţ de serviciu". Dacă petreceţi la job opt-nouă ore pe zi, probabil interacţionaţi mai mult cu colegii decât cu soţul/soţia sau cu prietenii. Conform studiilor, este nevoie de aproximativ 200 de ore pentru a se forma ...
Directorul Poliţiei Locale Galaţi vrea să îşi protejeze angajaţii. Astfel, după ce în luna decembrie a anului 2017, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a fost emis un ordin (nr. 160) privind asigurarea protecţiei personalului, conducerea Poliţiei Locale Galaţi a luat decizia de a elabora o procedură internă care va avea acelaşi scop. Conform directorului instituţiei, Petrică Hahui, procedura se aplică de către întreg personalul Poliţiei Locale Galaţi, precum ş ...

Colegii de grădiniţă îl susţin pe Teodor Lupea

Joi, 01 Februarie 2018 07:00 | Publicat în SOCIETATE
Astăzi, în holul Universităţii "Dunărea de Jos", va avea loc un flashmob organizat de inimoşii colegi de grădiniţă a lui Teodor Lupea, băieţelul despre care ziarul nostru a mai scris, el fiind programat pentru o operaţie la Viena. "Toate grupele de la Grădiniţele nr. 7, 32, 45 şi 26 vor să-l ajute pe acest copil şi pe familia lui. S-a implicat o fundaţie pentru strângerea banilor necesari pentru operaţie, dar suma acoperă strict intervenţia chirurgicală. Mai este nevoie de ...
Elevii clasei a II-a B de la Şcoala Nr. 22, coordonaţi de învăţătoarea Valentina Carp, au avut o iniţiativă demnă de toată lauda, pentru a veni în ajutorul unor colegi, trei fraţi care se confruntă cu probleme foarte grave. Cei trei copii, părăsiţi de mamă şi vizitaţi doar ocazional de tată, care muncea în străinătate, erau crescuţi de bunică. Ea era cea care-i aducea cu conştiinciozitate, zilnic, la şcoală, şi tot ea era cea care-i lua înapoi, făcând tot drumul ...
Unul din patru elevi a fost umilit în faţa colegilor şi trei din 10 sunt ameninţaţi cu bătaia sau lovirea în şcolile din România, relevă un studiu făcut public de organizaţia Salvaţi Copiii. Cercetarea a urmărit fenomenul de intimidare în şcolile româneşti în vederea unei bune înţelegeri a motivelor care stau la baza comportamentelor de violenţă între copii. Ea a arătat că fenomenul de persuasiune şi neînţelegere între copii e strâns legat şi de comportamentul de ...

Statul, un patron prost de bun

Vineri, 04 Octombrie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Vreau, nu vreau, mă întorc la o idee mai veche: e tare bine să lucrezi la stat. Eu una, n-am făcut asta decât şase luni, dar, în perioada petrecută acolo, ceea ce mă înnebunea era exact intervalul în care nu mai aveam nimic de făcut şi totuşi nu puteam pleca acasă, fiindcă programul era până la 16.30. Compania cu pricina este în prezent pe autofinanţare şi nu-i merge rău, aşa că bănuiesc eu că nu prea mai are nimeni program aşa lejer acum. Şi totuşi, aceia dintre fo ...