Femeile, acceptate în conducerea moscheilor din Arabia Saudită
Luni, 17 August 2020 19:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Autorităţile din Arabia Saudită au informat despre desemnarea a zece femei în funcţii de conducere în două din cele mai importante locuri sfinte ale islamului. Un comunicat emis de conducerea celor două moschei sfinte din Mecca şi Medina menţionează numirea a zece femei în diferite departamente, în special cu caracter administrativ şi tehnic. Numirea unor femei în funcţii proeminente ale unor instituţii religioase este un eveniment rar în regatul saudit, care a ţinut mult timp ...
Cine sunt femeile promovate în funcţii de PMP Galaţi. Doamne şi domnişoare de partid (III)
Miercuri, 12 August 2020 00:02 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Partidului Mişcarea Populară (PMP) i se pot reproşa multe, dar nu şi faptul că nu ar susţine femeile. Este adevărat că promotorul acestei formaţiuni politice a fost şi este Traian Băsescu, iar Elena Udrea a fost aleasă lider naţional al PMP, la primul congres al partidului din iunie 2014. PMP Galaţi se poate lăuda cu o pleiadă de doamne şi domnişoare care ocupă funcţii publice importante, alese ori numite.
Aşa cum am promis, până când listele de candidaţi ale fiecărui ...
Cine sunt femeile promovate de PNL Galaţi. Doamne şi domnişoare de partid (II)
Marți, 11 August 2020 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Mai degrabă numite în funcţii publice importante decât alese prin votul cetăţenilor! Aşa s-ar putea spune, la prima vedere, despre doamnele şi domnişoarele care, în acest moment, au ajuns în posturi-cheie graţie susţinerii politice a PNL Galaţi. După ce v-am prezentat cine sunt cele mai cunoscute femei promovate de PSD Galaţi, continuăm miniserialul politic dedicat doamnelor şi domnişoarelor de partid cu PNL.
În spiritul egalităţii de şanse şi de tratament între femei ...
Cine sunt femeile promovate de PSD Galaţi. Doamne şi domnişoare de partid (I)
Luni, 03 August 2020 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Pe reţelele de socializare, partidele politice au început să-şi promoveze deja candidaţii şi candidatele pentru alegerile locale din 27 septembrie. Unele dintre doamne şi domnişoare sunt deja călite în bătălii electorale trecute, nu neapărat pentru partidul care le va susţine acum în alegeri. În spiritul egalităţii de şanse şi de tratament între femei și bărbați, toate formaţiunile politice se laudă că le promovează şi le susţin în competiţia electorală pe reprez ...
* Revoltător. "Ieri, dansai pe lângă foc,/ Astăzi vrei la stroboscop/ Să n-ajungi tu într-o seară/ De la stroboscop la bară, of, of” - „Of, of, of, maicuţa mea/ Lasă-mă, nu te băga/ Aşa e acum moda”… Olecuţă şchioape şi mai mult forţate, acestea sunt versurile cântecului „Tirli don d'ale” cu care, în 2009, Margherita din Clejani şi-a făcut intrarea pe scenă, alături de părinţi, Viorica şi Ioniţă, şi de taraful acestora. O melodie inspirată de "conflictu ...
Numărul femeilor acţionari sau asociaţi în firmele din România era, la finele lunii ianuarie 2020, de 536.562, acestea având o pondere de 37,46 la sută în total acţionari sau asociaţi, reiese din datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Conform datelor centralizate, acţionarii sau asociaţii bărbaţi erau în număr de 895.628, în cele 988.438 firme active din România.Totodată, numărul total de asociaţi/acţionari persoane fizice era, în perioada menţionat ...
Văzusem la un moment dat, în nu mai știu ce publicație tip glossy, un titlu de genul "Cine mai are nevoie de bărbaţi?" pus unui articol dedicat, chipurile, femeilor independente, care se descurcă de unele singure, au afacerile lor, nu dau socoteală nimănui, sunt emancipate şi chintesența eleganţei, dar ştiu să facă şi sarmale, ce mai, femeile perfecte. Îmi amintesc nedumerirea exprimată atunci de o cititoare în vârstă, care răsfoia revista în sala de aşteptare a unui medi ...
Zeci de mii de euro pentru discriminarea femeilor
Joi, 30 Ianuarie 2020 00:00 | Publicat în TV MANIA
Dani. Dani Mocanu. Cum? Nu ştiţi cine este Dani Mocanu? Nici eu nu am ştiut, până când „celebrul” manelist, mă scuzaţi, cântăreţ, nu a devenit vedetă pe posturile de televiziune fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de proxenetism. Ştirea a fost în atenţia publicului pentru câteva zile, iar apoi celebritatea lui Mocanu a dispărut la fel de repede cum a apărut. Dar, iată, jurnaliştii nu vor să îl lase pe om în pace să îşi vadă de cariera lui muzicală. Aşa c ...
Cât îşi doresc femeile să dureze o partidă de sex
Vineri, 25 Octombrie 2019 23:00 | Publicat în MAGAZIN
Când vine vorba de sex, aşteptările şi realitatea pot fi două lucruri total opuse, arată un chestionar recent realizat la nivel global în privinţa partidelor de sex şi a duratei acestora, conform csid.ro. La chestionarul realizat de site-ul britanic de dating ”SaucyDates.com” au răspuns 3.836 de femei şi bărbaţi, participanţii fiind întrebaţi câte minute şi-ar dori să ţină actul sexual, dar fără să fie luat în calcul şi preludiul.
În medie, femeile sunt de părere ...
* Între teorii şi vanitate. „Nu contează mărimea sexului, ci geometria şi densitatea”, explica cu aer doct, Bogdan, cel mai surprinzător dintre concurenţii de pe „Insula Iubirii”. Cel care a gustat nu doar amorul hetero, ci şi săruturile pasionale şi atingerile vinovate cu bărbaţi. Nu m-aş mira să-l regăsesc, în ediţiile viitoare, în rândul ispitelor, aşa cum s-a întâmplat cu un alt fost concurent, Ionuţ. Îmbătat de propria vanitate, bărbatul îşi imagina cum ...