Sute de persoane, printre care s-au aflat și gălățeni, au protestat, joi dimineață, în fața Ministerului Muncii, în cadrul unei manifestări inițiate de Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, pe fondul nemulțumirilor legate de noua lege a pensiilor. Printre lozincile acestora s-au numărat „PNL şi PSD, munca noastră unde e?”, „Pensia nu e un privilegiu, ci un drept”, „Economia noi am salvat, voi în picioare ne-ați călcat”, „Dreptul nostru ...
Sâmbătă, peste 200 de funcționari de la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, în frunte cu ministrul Simona Bucura Oprescu, au scos nămol din gospodăriile inundate din comuna gălățeană Costache Negri și au distribuit ajutoare localnicilor. Alături de funcționarii din minister, au mai fost prezenți colegi de-ai loc din Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Autoritatea Națională pentru Protecț ...
Milioane de pensii, aproximativ 82,5 la sută, au crescut la recalculare, iar 13,8 la sută se vor majora peste patru luni, la 1 ianuarie 2025, când va avea loc prima indexare a valorii punctului de referinţă, conform legii, a declarat marţi ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, în cadrul unei conferinţe de presă. "Pentru cei 3,8 milioane de pensionari recalcularea reprezintă o reparare a nedreptăţii care li s-a făcut anterior, când primeau pensii mai ...
Doi secretari de stat din Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Ilie Stanciu, care coordonează asistența socială și are în subordine Casa Națională de Pensii, și Francis Oscar Gal, responsabil cu dialogul social, precum și Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii, au participat, la invitația prefectului județului Galați, Andreea-Anamaria Naggar, la ședințele Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice și Dialog So ...
În urma apariției articolului "Dialog despre pensii la Galați, cu secretarul de stat din Ministerul Muncii", publicat de "Viața liberă" pe 21 august, mai mulți cititori s-au arătat dornici să participe la respectiva întâlnire și ne-au întrebat cum trebuie să procedeze. Reamintim că, marți, 27 august, Francisc-Oscar Gal, secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii şi Solidarității Sociale, va participa la întâlnirile a două comisii din cadrul Prefecturii Galați: Comitetu ...
Marți, 27 august, de la ora 12.00, Instituția Prefectului Județul Galați organizează ședința lunară a Comisiei de dialog social Spre deosebire de alte ședințe, la comisia din această lună va participa și Francisc-Oscar Gal, secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii şi Solidarității Sociale. "Discuțiile se vor axa pe tematica dialogului social la nivelul județului Galați - probleme de actualitate privind Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulter ...
Aplicaţia dezvoltată la Ministerul Muncii care poate oferi salariaţilor date privitoare la pensii urmează să fie utilizabilă la începutul anului viitor, a declarat, miercuri, ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria. Aplicaţia urmează să ofere informaţii privitoare la vechimea în muncă, stagiul de cotizare şi alte detalii privind pensia."Prin interconectarea hubului de la Ministerul Muncii, care e avansat ca aplicare tehnică în ult ...
Legea iniţiată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) şi adoptată de Parlament a fost promulgată, prin decret, de preşedintele României, urmând să intre în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial, a informat ministerul. Un efect foarte important al noii legi va fi acela că, cel puțin în teorie, vor dispărea "azilele groazei", ca urmare a faptului că "respectarea drepturilor persoanelor beneficiare de servicii sociale şi/sau socio-medicale poate fi mon ...
Personalul contractual de la Interne a lansat un nou avertisment prin care aduce la cunoștința guvernanților intenția de a declanșa mișcări de protest în cazul în care nu îi sunt mărite salariile și acordate sporuri asimilate celor primite de funcționarii cu statut special. Cererile vizează categoria angajaților încadrați ca personal administrativ, respectiv îngrijitoare, mecanici sau secretare.  Salariile ”la limita subzistenței sociale” sunt motivul invocat de sindical ...
De câteva săptâmâni bune, aproape că nu există zi în care reprezentanţi ai Ministerului Muncii să nu se laude cu majorarea pensiilor din luna septembrie, prin intrarea în vigoare a punctelor de stabilitate. Date de aplicare sigure, exemple de calcul din care reies cifre neverosimile, o altă indexare importantă în ianuarie 2025 şi multe alte promisiuni care mai de care mai spectaculoase, toate fac parte din "arsenalul" scos la bătaie odată cu intrarea guvernanţilor în campania ...
Pagina 2 din 4