Doi elevi ai Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” Galați au obținut rezultate remarcabile la concursul regional interdisciplinar „Grammaticarium”, desfășurat pe 5 iunie, la Colegiul Național „Cantemir-Vodă” din București. Este vorba despre elevii Andrei David Anghel și Ștefan Matei Drescanu, din clasa a VIII-a B, care au fost recompensați cu Premiul al II-lea în cadrul competiției.
Cei doi elevi au fost pregătiți de profesoara Mihaela Știubianu, iar performanța lor a fost evidențiată de reprezentanții colegiului printr-un mesaj publicat pe pagina instituției. „Îi felicităm și avem încredere că vor obține rezultate foarte bune la Evaluarea Națională, precum și la viitoarele concursuri școlare”, au transmis reprezentanții unității de învățământ.

