alb orbitor înmărmurit în vreme,/ albă orbire mărmurită-n timp – unul şi una gata să mă cheme/ la dansul cel din urmă, fără nimb   gata să-mi (s)pună ultima-ntrebare/ şi să mă-nveţe starea de nimic – un fel de ne/văzută contra/stare/ scumpă la cald şi ieftină la frig   şi gata să-mi arate cât de mare-i/ deşertăciunea cestui alb tăcut şi-nveşnicit cu sufletul vioarei/ în dansul ultim chiar de la-nceput   ce frumuseţe singură şi lungă/ până la capăt ...
Şi uită-te n-urmă ş-aşteaptă şi taci:/ sunt umbrele noastre uscate şi goale, amare şi reci/ de-atâtea dezastre! Sunt zilele tale rămase pe drum,/ cu zilele mele murdare, curate, mai scurte, mai lungi,/ uşoare sau grele! Sunt nopţile mele cu suflet adânc/ şi linişte naltă cât nopţile tale, în care a fost/ să fim laolaltă! Şi uită-te n-urmă: acolo mai sunt/ icoanele noastre rămase-n fântâna din care-am băut/ globule albastre! Şi unde-am văzut ce frumoasă erai – ...
te mai aştept şi te mai strig şi te mai ştiu într-un aproape-ncă departe de pustiu, încă te văd cum vii sub măr,/ să (re)muşcăm într-adevăr şi să murim...cât încă nu e prea târziu!   cred că aşa-i cel mai frumos, cel mai curat – cum spune şarpele-nţelept şi blestemat, cum se aude din adânc:/ tu să nu plângi, eu să nu plâng, nimic n-ar fi, dacă n-ar fi nici un păcat!   tu vezi ce vis? tu vezi ce gând ispititor creşte-n grădina celor care (nu) mai mor decâ ...
(!) orbecăieli savante-n percepţii fără noimă sfărâmă orice visuri şi orice perspectivă, înaltul se coboară, adâncul se ridică – rămâne numai lustru şi numai împotrivă (!)   (!) o suprafaţă-ngustă, anostă, deşucheată desparte lumea-n două bulucuri: marghioleală şi straşnică prosti(r)e...dar nu-i vreo câştigare – deosebirea-i mică, infinitezimală (!)   (!) şi ce mai tevatură şi năclăială-n toate – preţul de cost rânjeşte, ne dă cu tifla, zbia ...
Motto: ”se năruie oglinda şi zeii intră-n stânci/ cresc aripile tainei şi putrezeşte cina/ ce negură se lasă de-acum tocmai atunci/ sunt iarbă până unde a ostenit lumina”                                                                                                 (Iolanda Cremene)   îţi scriu direct pe dimineaţă/ – nu mai am bani pentru hârtie – direct pe zi, direct pe se ...
nu am mai plâns de multă vreme de când m-a dat mama afară din pântec şi auzeam cum moartea îşi drege glasul să mă cheme într-o lume plină cu verdeaţă şi cântec   până acum am trăit cu ochii uscaţi însă astăzi toate lacrimile trecutului au dat năvală când am ajuns şi am văzut cum staţi în cimitir ca-ntr-un costum de gală   la rădăcina teiului de lângă morminte am lăsat să curgă plânsul meu atâta de mult şi târziu dar purificat printre atâtea şi atâte ...
acuma ştiu că este totul!.../ atunci credeam că (nu)-i nimica!... [între aceste două puncte/ (mi)-am numărat cât mai am până ajung sau nu ajung acolo/ – adică-n celălalt aicea, să văd ce mare mi-i curajul/ ori cât mi-i de măruntă frica, să văd ce spune egoismul/ şi dacă vrea să mai rămână în cârdăşie cu minciuna/ ori spadă-n spadă cu matricea!...]   printre aceste două puncte/ – ca printre scylla şi charybda, ca printre alfa şi omega/ – am vrut să fug de ...
Nimeni nu le mai ascultă/ clipocitul izvorârii, nu le mai râneşte nimeni,/ nimeni nu le mai aşează rostu-n sunet şi-n culoare/ şi în piatră – nici poeţii nu le mai slăvesc menirea/ într-un vers ori într-o frază!   Părăsite şi uscate,/ bat fântânile la poartă – nimeni nu le mai deschide,/ nimeni nu mai are apă, să le dea o picătură,/ cât s-ajungă până unde nici o sete nu rezistă,/ orice sete se îngroapă!   Mor fântânile de sete/ şi se pierd în amintire ...
eu nu ţi-am adus apă vie/ izvoarele mele sunt moarte şi nici o scânteie înaltă/ să vezi ce lumină mai arde în ochii aceleia care/ a râs şi a plâns pentru tine cu preţul dispreţului dinspre/ blestemele tale senine cu preţul uitării în cele/ mai mici şi mai negre firide din tot ce mai este-amintire/ la geamul ce nu se deschide   eu nu ţi-am adus desfătare/ cuvintele mele sunt sparte îmi umblă gheţarii prin sânge/ să afle titanice moarte să plângă epave umplute/ cu sufl ...
Mă uit în urmă şi mă văd/ pe Dealul Zimbrului...atuncea, când învăţam ce-nseamnă „sunt”,/ ce este şi ce face Crucea, ce-nseamnă vacă, şcoală, vis,/ Credinţă şi Deşertăciune... şi ce se spune despre Gând.../ şi despre Suflet ce se spune... când învăţam să mă declin,/ să mă conjug la drumul Mare şi să alerg pe drumul Mic/ dintre Apune şi Răsare!   Şi învăţam ce-nseamnă Drag/ şi Dor...şi că „memento mori”-i acum stăpân pe Soarta mea/ şi pe ru ...
Pagina 5 din 273