Ca să scape de navetă, Andra Gogan s-a mutat în America
Sâmbătă, 30 Noiembrie 2024 11:30 | Publicat în MAGAZIN
Andra Gogan, îndrăgita creatoare de YouTube, actriță și profesoară de dans modern, a ales să se mute peste Ocean, împreună cu fratele ei Răzvan, ceea ce i-a nemulțumit pe cei mai mulți dintre fanii din România. Pe de altă parte, Andra are argumentele ei pentru o mișcare atât de spectaculoasă.
Artista spune că i-a fost cel mai ușor așa - să locuiască în Los Angeles, într-un apartament cumpărat, decât să facă naveta în fiecare lună sau chiar săptămânal pentru a aj ...
* Jador. "Prieteni căreia să-i ceri ajutorul nu există! Prieten, adică mă ajută și ei cu ce poate", explica sugușând biata gramatică a limbii române... Și totuși, cel care făcea aceste afirmații are un pic de școală. În 2017 a absolvit Facultatea de Relații Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice București. A făcut și un master în comunicare, iar la un moment dat s-a înscris și la doctorat, pentru că voia să se facă profesor universitar. Lumea academ ...
După o țeapă de 500 de euro, primul milion câștigat
Marți, 05 Noiembrie 2024 20:33 | Publicat în TV MANIA
* Bani. "Primii mei bani pe care i-am făcut au fost... din YouTube! 2.500 de lei, cu care mi-am cumpărat prima cameră de filmat. O investiție foarte bună! Visam de mult camera. Țin minte și acum: când am luat-o, o știam deja din scoarță în scoarță. Adică știam tot, toate setările, toate meniurile, tot...", mărturisea Selly, la "Vorbește lumea". Cinstit vorbind, încercați să vă amintiți când v-ați dorit ultima dată cu ardoare un anume obiect - util, nu capriciu - și c ...
Instituție UE pentru litigiile din rețelele sociale
Miercuri, 09 Octombrie 2024 16:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Înainte de sfârşitul anului, în Uniunea Europeană va apărea o nouă instituţie extrajudiciară de ultimă instanţă, pentru litigiile utilizatorilor unor reţele sociale cum ar fi Facebook, TikTok sau YouTube, semnalează marţi AFP. Centrul de Apeluri Europa (Appeals Center Europe) va fi finanţat iniţial de consiliul de supraveghere al companiei Meta, înfiinţat în 2020 de compania-mamă a Facebook ca autoritate independentă pentru moderarea conţinutului, în urma mai multor scand ...
„Thank You”, cea mai nouă piesă lansată de gălățeanca AlexandRRa (VIDEO)
Vineri, 30 August 2024 19:00 | Publicat în SOCIETATE
„Thank You”, o piesă emoționantă, numai bună de pus la inimă, cu un videoclip pe măsură, este cea mai nouă compoziție proprie lansată de AlexandRRa – gălățeanca Alexandra Maria Lupoae, studentă la Conservator, în București. Versurile, melodia, producția muzicală, dar și ideea clipului îi aparțin artistei din Galați, care se pregătește pentru un concert programat pe 29 septembrie 2024, în București.
„«Thank ...
Alexandra Căpitănescu a lansat „Căpitanu’” (VIDEO)
Vineri, 29 Martie 2024 16:00 | Publicat în EVENIMENT
O explozie de energie rock şi un refren care chiar îţi rămâne în minte. Şi dacă o să vă treziţi fredonând prin casă "Vezi că vine, vezi că vine, vine Căpitanu’/ Vezi că vine, vezi că vine, vine Generalu’", să nu fiţi surprinşi! Mie mi s-a întâmplat - mărturisesc cinstit! Şi n-am ascultat decât de vreo trei ori la rând - pentru început! - cea mai nouă piesă lansată de gălăţeanca Alexandra Căpitănescu după câştigarea competiţiei "Vocea României" 2023 - ...
SPOT ON la Viaţa liberă: Noua generație de actori se naște la Galați (VIDEO)
Vineri, 13 Octombrie 2023 21:00 | Publicat în INTERVIURI
Sunt talentate și implicate. Le pasă de Galați și de viitorul lui cultural-artistic.
Elena Emandi, masterand la Facultatea de Arte din Galați, joacă deja pe scenele teatrelor „Gulliver” și „Fani Tardini”. Copiii o strigă „Alice”, numele eroinei interpretate în „Alice in Wonderland”.
Pe Alexia Oana Mocăniță o știți de la „Românii au talent”, dar și din festivalurile în care a fost premiată. Este elevă a Liceului de Arte din Galați, dar a jucat într-un ep ...
Elena Emandi, actor: „Vreau să aduc un plus orașului în care trăiesc” (FOTO și VIDEO)
Vineri, 13 Octombrie 2023 20:55 | Publicat în INTERVIURI
Elena Emandi este actor licențiat în teatru și artele spectacolului la Facultatea de Arte în cadrul Universității "Dunărea de Jos" din Galați, iar în prezent masterand. Joacă atât la Teatrul pentru Copii și Tineret "Gulliver", cât și la Teatrul Dramatic "Fani Tardini". Elena este protagonista spectacolului "Alice in Wonderland", pe care îl puteți vedea pe 29 octombrie la "Gulliver", dar joacă și în "Miorița", la Dramatic. De asemenea, o puteți vedea în cea mai nouă poveste ...
O investigație a Recorder, blocată de Youtube, a reapărut și a devenit virală
Miercuri, 27 Septembrie 2023 14:00 | Publicat în EVENIMENT
Platforma jurnalistică Recorder a publicat marți, 26 septembrie, un nou material din seria de dezvăluiri „Dumnezeul achiziţiilor”, începute în urmă cu patru ani. Personajul principal al investigaţiei este preotul Mădălin Iscru, fost consilier în Ministerul Dezvoltării, sub comanda baronului PSD Paul Stănescu, cel care a câştigat contracte de milioane de euro pentru reabilitarea de şcoli şi grădiniţe, modernizarea iluminatului public şi construirea de reţele de apă ...
Gălăţeanul Florin Ristei şi Speak sunt „Fierţi pe insulă”
Sâmbătă, 26 August 2023 10:47 | Publicat în MAGAZIN
De mai bine de o lună, Speak şi Florin Ristei sunt "Fierţi pe insulă". Pe "Insula Iubirii", desigur, emisiunea Antenei 1, în care cinci cupluri îşi testează rezistenţa relaţiilor sub influenţa și farmecul ispitelor. Fiecare episod difuzat la televizor este disecat, fiecare scenă este analizată şi comentată inteligent, cu mult umor, ironie și bun-simț, într-un podcast pe canalul de Sold Out TV de pe YouTube.
"Noi discutăm, bârfim ca babele în faţa blocului despre ce se în ...
Pagina 1 din 2