Mulţumim, Alexandra Căpitănescu! Ai făcut istorie la Eurovision

Mulţumim, Alexandra Căpitănescu! Ai făcut istorie la Eurovision
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Locul al III-lea pe podium şi cel mai mare punctaj obţinut vreodată la Eurovision Song Contest – 298 de puncte – asta a câştigat România datorită gălăţencei Alexandra Căpitănescu şi a trupei sale, la Viena, în 2026.

O performanţă care intră în istorie alături de cele mai bune rezultate ale ţării noastre de până acum: Luminița Anghel și trupa Sistem - 158 de puncte, locul IlI a Eurovision 2005; Paula Seling și Ovi - 162 de puncte, locul III la Eurovision 2010; Mihai Trăistariu - 172 de puncte, locul al patrulea la Eurovision 2006.

La numai 22 de ani, Alexandra a reuşit să urce România pe podiumul Eurovision, după 16 ani de la ultima performanţă similară!

Depăşită de DARA din Bulgaria şi de israelianul Noam Bettan, Alexandra a surclasat – graţie voturilor publicului! – concurenţi puternici, cotaţi cu şanse mari la marele trofeu: Delta Goodrem din Australia, Sal Da Vinci din Italia, Linda Lampenius x Pete Parkkonen din Finlanda, ca să nu mai spun de Akylas din Grecia care a ajuns pe locul zece.

Lăsând patima, o să spun că DARA ar fi câştigat Eurovision 2026 şi dacă juriile – care au „favorizat-o” cu cel mai mare punctaj, 204 – nu i-ar fi dat vreo şansă. Televotul i-a adus, de fapt, cel mai mare punctaj – 312.

Poate că Europa a simţit nevoia să zburde liberă „Bangaranga” în loc să se zbuciume în trăiri şi lupte sufleteşti, să ardă în emoţie şi forţa interpretării.

Da, m-au durut cele numai trei puncte acordate României de juriul profesionist din Republica Moldova. Nu (mai) pun la socoteală Ucraina, care ne-a dat acelaşi punctaj. Dacă juriul din Luxemburg ne-a notat cu maximum de 12 puncte, cel din Cehia cu 8, San Marino cu 7, poate că or fi auzit totuşi mai mult decât restul. Însă chiar şi să fi rămas doar cu locul 13 în clasamentul general al juriilor, cu 64 de puncte, şi tot era valoros!

Pentru că Eurovision s-a încheiat, dar comentariile, dezvăluirile şi suspiciunile vor mai curge, îmi rezerv dreptul să spun cu ce am rămas eu, în suflet şi în minte, de la această ediţie – 2026.

Cu piesa tulburătoare a Albaniei – am lăcrimat şi în semifinală şi în finală. Pentru că mi s-a părut cea mai frumoasă declaraţie de dragoste pentru mama. Cu profunzimea vocii şi a interpretării reprezentantului Lituaniei. Cu vocile senzaţionale din Cehia, Polonia şi Franţa. Cu aurul topit al Australiei, cu apocalipsa Serbiei, cu emoţia Israelului.

Cu mândria nemărginită că o gălăţeancă de 22 de ani a fost Vocea României în muzica Europei!

RESPECT, Alexandra!

Citit 138 ori Ultima modificare Duminică, 17 Mai 2026 14:03

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro