Acces în muzee pentru 2.500 de copii din mediul rural. Proiect gălăţean unic în ţară

Acces în muzee pentru 2.500 de copii din mediul rural. Proiect gălăţean unic în ţară
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Încă 2.500 de elevi, în special din mediul rural, vor putea vizita gratuit toate muzeele din subordinea Consiliului Județean (CJ) Galaţi. Se va întâmpla începând de marți, 29 aprilie 2025, când începe a patra ediție a unui proiect unic în țară - „Muzeele prin ochii copiilor”, derulat de CJ Galați în parteneriat cu instituțiile de cultură din subordine, precum și cu Inspectoratul Școlar Județean.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Consiliul Județean, proiectul „Muzeele prin ochii copiilor” are ca scop promovarea valorilor culturale gălățene în rândul elevilor din județul Galați, contribuind totodată la dezvoltarea personală a elevilor, prin cunoașterea valorilor locale și stimularea interesului pentru propriul viitor.

În prima zi din această nouă ediție vor veni la Galaţi patru grupuri de elevi - în total aproape 250 de copii - din 10 localități ale judeţului: Cudalbi, Cerțești, Berești, Cuca, Rediu, Costache Negri, Braniștea, Băneasa, Slobozia Conachi și Târgu Bujor. Copiii vor fi transportați la obiective cu autocarul și vor fi însoțiți pe tot parcursul excursiei atât de cadre didactice, cât și de reprezentanți ai Consiliului Județean. Copiii vor vizita Muzeul „Casa Cuza Vodă”, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”, Grădina Botanică, Grădina Zoologică, Muzeul de Artă Vizuală, Muzeul Satului și Muzeul Pescăresc.

„Este un proiect de suflet în primul rând, un proiect la care, în precedentele trei ediții, au participat aproape 12.200 de copii de la școlile din comunele gălățene, dar și din Tecuci, Târgu Bujor și Berești, precum și de la școlile speciale. Bucuria pe care acești copii au avut-o prin aceste vizite - mulți dintre ei aflați pentru prima dată într-o excursie, pentru prima dată într-un muzeu sau o grădină botanică - ne-a determinat să continuăm acest proiect, prin alocarea unei finanțări de 420.000 de lei, care va acoperi toate costurile cu transportul, masa și mici suveniruri pentru grupurile de elevi, pe tot parcursul excursiilor”, a declarat Costel Fotea, președintele CJ Galați.

Citit 753 ori Ultima modificare Luni, 28 Aprilie 2025 21:44

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro