Al doilea strat de asfalt pe DJ 255

Joi, 26 Martie 2020 10:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a anunțat că lucrările de infrastructura rutieră continuă, pe teritoriul judeţului. "Le-am cerut constructorilor să ia toate măsurile de prevenție necesare, astfel încât muncitorii să fie protejați. Vom face tot posibilul să continuăm investițiile și să sprijinim mediul economic. Astfel, constructorii vor continua să aibă de muncă și implicit bani pentru angajați și pentru susţinerea afacerilor. Vorbim de firme c ...
Fără asfalt şi canalizare, dar în zona A de impozitare. Aceasta a fost, până în ianuarie 2020, realitatea pe strada Smârdan nr. 27. Nici în prezent imobilul de la acest număr nu beneficiază de asfalt pe aleea de acces şi nici de canalizare, dar măcar segmentul cu pricina a fost încadrat în zona B de impozitare. Partea şi mai surprinzătoare a poveştii este că proprietarii acestui imobil au plătit canalizarea din anul 1942 şi până în 2016. Abia în iunie 2016, SC Apă Canal ...
„Poiana, satul părăsit de apă”, scriam pe 13 decembrie 2017, în pagina Satul a ziarului „Viaţa liberă”, consemnând spusele lui nea Costică, unul dintre localnici, care, de faţă cu noi, îi zisese primarului Ciprian Tudor: „Fă să avem apă nonstop şi, dacă nu te iubeşte lumea, să-mi spui mie!”. La acel moment, primarul tocmai semnase contractul de finanţare prin Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL 2), pentru proiectul de extindere şi modernizare captare ...

Asfalt vălurit într-o staţie de autobuz

Duminică, 25 August 2019 16:50 | Publicat în SOCIETATE
În staţia de autobuz de la Direcţia Agricolă, vizavi de Liceul de Arte “Dimitrie Cuclin”, covorul asfaltic a cedat, cel mai probabil, sub presiunea constantă a diferenţelor de temperatură, strângânu-se sul, chiar în faţa refugiului pentru călători. Orice om neatent, în graba lui de a urca în autobuz, se poate împiedica de gogoloiul de la marginea trotuarului, făcându-şi, astfel, urcarea în mijlocul de transport, mai puţin plăcută. Asta, în cazul în care mai apucă s ...

O avarie Distrigaz a spart asfaltul pe strada Basarabiei

Marți, 16 Iulie 2019 18:30 | Publicat în SOCIETATE
Printr-un comunicat de presă transmis redacţiei, Primăria municipiului Galați informează că, din cauza unei avarii, Distrigaz execută pe strada Basarabiei lucrări la rețeaua de gaz. Municipalitatea precizează că nu este responsabilă pentru această intervenţie neprogramată: "societății care derulează aceste lucrări la rețeaua proprie de gaz i s-a pus în vedere că are obligația readucerii terenului la starea inițială pe suprafețe ample, astfel încât proiectul de moderni ...
„Realizăm ultimele lucrări de modernizare la intrarea în oraş dinspre Tecuci. În aceste zile se toarnă ultimul strat de asfalt şi se lucrează la iluminatul public stradal pe sensul de mers către Şendreni, urmând să fie dalat taluzul şi să fie amenajat sensul giratoriu. În plus, drumul modernizat va avea separatoare de sens pentru siguranţa circulaţiei”, anunţă, într-o postare pe pagina sa publică de Facebook, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu. Edilul-şef le ...
UPDATE. Strada Brăilei, pe tronsonul cuprins între bulevardul Dunărea și strada Oțelarilor, a fost redeschisă traficului ieri-seară, după ora 18,00, potrivit anunţului făcut de Primăria municipiului Galaţi. Ieri, la prânz, când am vizitat şantierul de lucrări, tocmai fusese turnat primul strat de asfalt, iar „groapa” se mutase pe trotuarul din zona blocurilor G1-G2 din Micro 18.Reamintim că, puternic afectată de tasări şi fisuri, strada Brăilei a fost închisă traficul ...
Galațiul pare să fi intrat în război după ultimele denivelări serioase de sol, craterul din Centru, de la „Nespălata”, și valurile de film SF care au blocat circulația rutieră la ieșirea spre Tecuci. Un specialist în geologie ne liniștește, ba chiar ne face să visăm: municipiul nu se duce la vale, așa cum se tot speculează de câteva decenii, ba chiar va avansa spre culmi. Apare un lanț muntos al Covurluiului! Nu s-au grăbit unii să fugă de acasă? Îți vine să le r ...
Cu trei ani în urmă, comuna Cavadineşti avea doar puţin peste cinci kilometri de drum asfaltat, iar perspectivele ca lucrurile să se urnească în bine, în localitatea atât de săracă de la marginea judeţului şi a ţării, erau aproape zero. Iată că anul 2018 a însemnat ceva important în istoria locului. Aproape jumătate dintre cei 35 de kilometri de drum principal urmează să fie asfaltaţi în urma proiectelor câştigate. "Chiar azi (luni, 10 decembrie n.a.) au început lucr ...

Cartier european cu gropi în asfalt şi iarbă netăiată

Luni, 04 Iunie 2018 00:03 | Publicat în REPORTAJ
Am avut norocul, sau poate ghinionul, să fac un reportaj chiar în cartierul în care am crescut şi în care încă locuiesc. Aşadar, cunosc zona foarte bine, fiecare colţ din acest cartier fiind străbătut, la pas, de mii de ori. Cunosc fiecare groapă, fiecare denivelare şi fiecare canalizare cu probleme. Zona, cuprinsă între din Doja şi până la IREG şi strada Nae Leonard, asta ca să facem delimitările exacte, are multe probleme, cele mai grave fiind lipsa locurilor de parcare ş ...
Pagina 1 din 10