Ca să nu rişte amenzi usturătoare, angajatorii trebuie să se asigure că salariaţii lor care lucrează la calculator au condiţii optime de muncă. Tot ceea ce ţine de regulament este stipulat clar în HG. Nr. 1028/2006. Printre aceste condiţii se numără asigurarea unui scaun reglabil pe verticală, a spaţiului suficient şi a unor echipamente care să nu emane căldură excesivă, să nu facă zgomot deranjant şi să nu emane cantităţi mari de radiaţii. Cu alte cuvinte, să fie ap ...
Patru femei au intrat în vizorul poliţiei după ce au atacat buzunarele mai multor persoane pe care le-au "uşurat" de bunuri în valoare totală de circa 2.500 de lei. Individele, cu vârste cuprinse între 30 şi 42 de ani, acţionau în Tecuci şi îşi alegeau numai locuri aglomerate, unde puteau trece neobservate. În interval de mai puţin de două luni au făcut cinci victime, care nu au fost pe fază suficient de mult şi cărora le-au furat bani, telefoane sau documente. În urma pl ...
Un gălăţean în vârstă de 31 de ani a fost la un pas să provoace o nenorocire după ce a intrat cu maşina într-un refugiu de tramvai de pe strada Gheorghe Asachi, în apropiere de intersecţia cu Prelungirea Brăilei. Aflat în stare de ebrietate, tânărul nu a mai putut struni maşina şi a încălecat zona destinată pietonilor, punând la pământ o bucată din gardul de protecţie. Din fericire, în staţie nu era niciun călător, astfel că singura victimă a impactului a fost ch ...
Investiţia pe care Electrocentrale intenţionează să o facă, în parteneriat cu municipalitatea, pentru ca gălăţenii să beneficieze, din nou, de apă caldă va fi în curând supusă aprobării creditorilor CET. "Electrocentrale a cerut convocarea Adunării Creditorilor, pe data de 26 mai, la Galaţi, pentru a supune aprobării propunerea de achiziţie a cazanului de apă fierbinte. Acest lucru este condiţionat însă de semnarea protocolului cu Primăria", ne-a declarat Sinan Mustafa, ...
* Unul dintre şoferii vinovaţi a fugit de la locul accidentului, lăsând în urmă patru răniţi  Cele două evenimente rutiere, provocate de aceeaşi cauză, au avut loc duminică seara, 17 mai, la interval de câteva minute, în zone cu trafic intens din municipiul Galaţi. Primul accident s-a produs în apropierea Spitalului de Urgenţă, din pricina unui bărbat în vârstă de 36 de ani, care s-a urcat la volan fără a avea dreptul de a conduce şi fără a ţine cont că în aceea ...
Un aeroport în zona Galaţi - Brăila are şanse să fie realizat abia din 2050! Deputatul Mircea Toader a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că întrucât un astfel de proiect nu este inclus în Master Planul General de Transport, "de-abia din 2050 vom putea să discutăm despre aeroport". ...
Proiectul primarului Marius Stan privind subtraversarea Dunării nu este susţinut de autorităţile centrale şi nu va ajunge să fie implementat, a declarat deputatul PNL Mircea Toader, care a subliniat că tunelul nu a fost inclus în varianta revizuită a Master Planului de Transport. "De tunel, da. Se discută... de tunelul de la Fileşti, care trebuie reparat. Tunelul nu se va face niciodată. Ministrul a zis că se face pod. Şi pod trebuie făcut. Mai ales că se discută cum va reuşi s ...
Un nou accident soldat cu moartea unui marinar gălăţean a avut loc la Orşova, în noaptea de joi spre vineri, 14 - 15 mai. Victima, un bărbat de 53 de ani, aflat în misiune cu o barjă ce era ancorată în port, nu a mai putut fi salvată, deşi dispariţia sa a fost constatată rapid de colegi. Marinarul se afla pe o barjă ancorată la remorcherul „Orăştie” şi din motive încă neelucidate a căzut în apele Dunării. Doi componenţi ai echipajului au sărit după el la scurt timp ...
Nu mai puţin de 31.000 de ţigări de diverse mărci au fost depistate în decurs de 24 de ore la cele două puncte de trecere a frontierei de pe raza judeţului Galaţi. Prima tentativă de contrabandă a fost dejucată de vameşi la Oancea, unde în coletele dintr-un microbuz care făcea curse pe ruta Republica Moldova - România au fost găsite 11.960 de ţigarete. Marfa, ascunsă pentru a nu fi depistată, a fost reţinută, iar şoferul a fost amendat. Câteva ore mai târziu, la Giurgiu ...

Întoarcerea la canibalism

Vineri, 15 Mai 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Prietenia sfârşeşte acolo unde începe neîncrederea, spunea Seneca. Şi buna convieţuire, şi civilizaţia, şi progresul, şi pacea, am adăuga. De încrederea în semeni depinde evoluţia noastră ca specie şi societate care se vrea într-o continuă dezvoltare. Nu poţi creşte ca om sau colectivitate atâta vreme cât esti permanent controlat de teamă. Teama de un membru al familiei, teama de vecin, de colegul de serviciu, de cel aflat lângă tine în autobuz, de şef sau de conducă ...
Pagina 380 din 385