Fundația DMS, alături de sinistraţii din Galați

Miercuri, 04 Decembrie 2024 10:53 | Publicat în SOCIETATE
Fundația DMS continuă să ofere sprijin familiilor devastate de inundațiile din județul Galați După ce a distribuit pachete cu produse sanitare pentru peste 1.000 de familii, fundația a început reconstrucția și reamenajarea locuințelor grav afectate în luna septembrie. La Cudalbi și Slobozia Conachi, trei familii au primit materiale de construcții, mobilier, obiecte sanitare, electrocasnice și sobe, iar echipa fundației participă la lucrările de reconstrucție, care vor fi fin ...

Peste 130 de premii pentru elevii performanţi din Galaţi

Marți, 03 Decembrie 2024 17:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Gala Excelenței în Educație este un eveniment organizat anual de Inspectoratul Școlar Județean Galați, care adună laolaltă elevii premianți la olimpiade școlare, profesorii lor îndrumători, dar și părinții care își susțin necondiționat copiii. Ediția din acest an s-a desfășurat la finele săptămânii trecute, joi, 28 noiembrie 2024. Alături de elevii emoționați, de părinți și de profesori, au urcat pe scenă reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) ...

Cleopatra Stratan şi Anca Țurcașiu, în concert la Galați

Miercuri, 04 Decembrie 2024 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Cleopatra Stratan, Andrei Bănuță, Anca Țurcașiu și Aurel Moldoveanu vor concerta, alături de vedete locale și de artiști în devenire, în Grădina Publică, în cadrul Festivalului "Feerie de Iarnă" Joi, 5 decembrie, de la ora 16.30, este anunțată o paradă cu Moș Nicolae și personaje de iarnă, apoi va urca pe scenă Denisa Ilinca Antohi, participantă la "Vocea României" 2024. Vom mai avea parte de dans și animație interactivă cu Moș Nicolae și personaje de iarnă și per ...
Teatrul Național de Operetă și Operetă "Nae Leonard" Galați organizează, în acest weekend, cea de-a X-a ediție a "Jazz and Blues Festival", în cadrul căruia spectatorii vor avea parte de trei zile pline de energie, creativitate și calitate."Jazz and Blues Festival" aduce în lumina reflectoarelor artiști și trupe de top din selecta lume a jazzului și bluesului, recunoscuți și apreciați atât în țară, cât și peste hotare. Festivalul debutează vineri, 6 decembrie, de la ora ...

Plăți finale din subvențiile pentru fermieri

Miercuri, 04 Decembrie 2024 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat, la începutul acestei săptămâni, autorizarea plăţilor finale, ca diferenţă între cuantumul calculat şi cuantumul acordat în avans pentru anul de cerere 2024 Potrivit unui comunicat al instituţiei, până la acest moment s-au autorizat la plată un număr de 15.737 fermieri, cu suma totală de 3,17 milioane de euro (15,79 milioane de lei), din care 2,66 milioane de euro (13,25 milioane de lei) din Fondul Europe ...

De Sf. Nicolae, daruri de la Brăila pentru copiii sinistrați

Marți, 03 Decembrie 2024 18:20 | Publicat în SOCIETATE
În preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul spiritual al municipiului Brăila, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, parohiile din cadrul protopopiatului Brăila au desfăşurat luni, 2 decembrie, o activitate pastoral-misionară în trei localităţi din zona sinistrată a judeţului Galaţi, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. "Prin această acţiune, clericii şi credincioşii brăileni au dorit să aducă, în aceste zile premergăt ...

S-a pierdut Calico. Familia acordă recompensă!

Marți, 03 Decembrie 2024 16:40 | Publicat în EVENIMENT
După ce, săptămânile trecute, am publicat anunţuri de adopţie şi referitoare la animale pierdute, ne-a contactat, pe adresa redacţiei, o gălăţeancă aflată în căutarea pisicuţei sale pierdute. "Numele ei este Calico, are în jur de 6-7 ani, ne-a scris stăpâna sa. S-a strecurat pe uşă şi de miercuri, 27 noiembrie, ora 18.00, nu se mai ştie nimic de ea. Zona în care s-a pierdut este I.C. Frimu, strada Nae Leonard, bloc Z4.Semn distinctiv: are o umflătură în partea dreapt ...

Opt maşini electrice noi, la Tecuci

Miercuri, 04 Decembrie 2024 11:30 | Publicat în Regional
Opt autovehicule electrice au ajuns la Tecuci, la sfârşitul lunii noiembrie, printr-o finanţare asigurată integral de Administrația Fondului pentru Mediu Achiziţia municipalităţii tecucene a fost făcută în cadrul unui proiect care nu a presupus obligația de a preda spre casare autovehicule uzate. După ce vor fi înmatriculate, cele opt maşini electrice vor fi repartizate instituțiilor din oraş. ...
Un guvern cu toate partidele pro-europene ar lăsa opoziția doar în mâinile suveraniștilor, ceea ce nu e sănătos pentru democrație, a spus purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, citat de Mediafax. Probabil că unul dintre partidele pro-europene va trebui să-și asume rolul de partidul opoziției, adaugă el. Decizia privind alegerea unui nume care să fie susținut sau nealegerea unui nume care să fie susținut la prezidențiale, luată luni de conducerea PSD, "este o decizie ...
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunțat, marți, că formațiunea sa o va susține fără echivoc pe Elena Lasconi în turul 2 al alegerilor prezidențiale și va iniția un dialog cu PSD, USR, UDMR și minoritățile naționale pentru formarea majorității parlamentare care să dea viitorul guvern al României. "Alegerile s-au finalizat şi constatăm că avem un Parlament pulverizat, cu două grupări de partide: partidele democratice şi partidele anti-sistem. Pentru a asig ...
Pagina 608 din 2504