Universitarul gălățean Bogdan Ciucă, ales membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei
Luni, 27 Aprilie 2026 18:56 | Publicat în Regional
Săptămâna trecută, în cadrul Sesiunii a VIII-a a Adunării Generale a membrilor titulari și membrilor corespondenți, Academia de Științe a Moldovei (AȘM) a desemnat titlul de “membru de onoare” unor personalități universitare din întreaga lume, pentru contribuțiile avute la dezvoltarea științei și pentru rolul activ în consolidarea cooperării academice. Decizia a fost adoptată în urma unui proces riguros de evaluare, desfășurat în conformitate cu prevederile legale ș ...
Tehnologie performantă la Ambulatoriul Spitalului din Tecuci. Echipament medical de ultimă generație pentru depistarea rapidă a osteoporozei sau a altor afecțiuni ale oaselor
Luni, 27 Aprilie 2026 18:40 | Publicat în Regional
Laboratorul de imagistică al Ambulatoriului Spitalului Municipal „Anton Cincu” din Tecuci a fost dotat cu un osteodensitometru - un echipament ultraperformant care permite diagnosticarea, încă din stadii incipiente, a osteoporozei și a altor afecțiuni ale oaselor.
Investiția face parte dintr-un proiect mai amplu al Consiliului Județean Galați, în valoare totală de 15 milioane de lei, derulat prin Programul Sănătate, prin care cabinetul de neurologie, laboratorul de analize și l ...
Cine sunt social-democrații gălățeni care trebuie să demisioneze
Luni, 27 Aprilie 2026 19:00 | Publicat în Prima Pagina
Dacă, până acum, prefecții din județe și secretarii de stat din ministere așteptau să fie eliberați din funcții după plecarea de la guvernare a partidelor care i-au susținut pentru aceste poziții, iată că avem parte de o surpriză. Liderul PSD, Sorin Grindeanu, le-a cerut de trei ori într-o singură declarație prefecților și secretarilor de stat social-democrați să-și prezinte demisiile. Sunt vizați de această cerere și doi gălățeni: prefectul Andreea-Anamaria Naggar ...
Leul încă se ține bine, sub atenta supraveghere a BNR
Luni, 27 Aprilie 2026 20:00 | Publicat în ECONOMIE
Banca Naţională a României (BNR) continuă să fie foarte atentă la evenimentele politice care pot declanșa o criză în piața valutară, în cazul în care AUR ar veni la guvernare alături de PSD. Luni dimineață, a fost dat un semnal înainte de deschiderea pieței locale, iar cotația euro a coborât până la 5,083 lei. Primele tranzacții s-au realizat la 5,09 lei, iar moneda unică a urcat treptat până la 5,096 lei, astfel că BNR a anunțat un curs mediu de 5,0927 lei, față de ...
Dacă am fi într-o competiție sportivă, am fi deja pe podium, cu medalia de aur atârnându-ne greu de gât. Din păcate, „sportul” la care suntem ași se numește „mizerie economică”, iar imnul „Deșteaptă-te, române!” pare să cânte în fundal mai degrabă ca o alarmă ignorată decât ca un îndemn la mândrie. Potrivit clasamentului realizat de Fortune, România ocupă locul 60 din 178 în topul țărilor unde viața economică este un adevărat sport extrem. Iar în „cu ...
A fost un weekend greu pentru amatorii de pescuit din județul Galați care nu au putut sta departe de luciul apei, deși ne aflăm în plină perioadă de prohibiție. O amplă acțiune de control a poliției și a reprezentanților Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură a vizat modul în care este respectată interdicția. Și nu este, au constatat echipele de control, care au dat nu mai puțin de 60 de amenzi, în valoare totală de 18.000 de lei, în baza Legii nr. 176/2024 pri ...
În ce cartiere mai sunt locuri de parcare disponibile
Luni, 27 Aprilie 2026 18:00 | Publicat în Prima Pagina
Primăria municipiului Galați anunță că, începând din 3 mai, ora 08,00, până pe 6 mai, ora 07,59, se va desfășura o nouă sesiune de atribuire a locurilor de parcare de domiciliu/reședință rămase vacante.
Locurile de parcare sunt amplasate în următoarele zone: Micro 21 - zona 1 - subzonele A, B, C, E; Micro 20 - zona 2 - subzonele A, B, C; Micro 19 - zona 3 - subzona B; Micro 17/18 - zona 4 - subzonele A, B, C, D, F; Micro 16 - zona 5 - subzona A; Micro 14 - zona 7 - subzona B; ...
„Șantaj” este un spectacol intens, pe care publicul îl trăieşte alături de protagoniști până la finalul tulburător. Un adevărat examen de maturitate artistică susţinut cu brio de trupa „JoY Art Theatre Junior” din Galați, care tocmai a împlinit zece ani de activitate, sub coordonarea Oanei Preda - actriță a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”. Tensionat, actual, cu impact puternic emoțional, spectacolul se adresează tuturor celor care au peste 12 ani şi va avea o nou ...
Palatul Administrativ, readus la viață după 40 de luni de lucrări
Luni, 27 Aprilie 2026 17:00 | Publicat în Prima Pagina
Lucrările de reabilitare și restaurare desfăşurate la Palatului Administrativ din Galați, monument istoric de referință pentru comunitate, au fost finalizate, a anunțat Instituția Prefectului - județul Galați. Proiectul, derulat în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, vizează creșterea eficienței energetice a clădirii și punerea în valoare a patrimoniului arhitectural.
Recepția oficială a lucrărilor este programată marţi, 5 mai, moment care marchează încheierea ...
Un act important nu va mai fi cerut la schimbarea buletinului
Luni, 27 Aprilie 2026 19:15 | Publicat în EVENIMENT
Gălățenii care vor dori să-și schimbe buletinul nu vor mai fi nevoiți să prezinte la ghișeu certificatul de naștere, cu excepția celor care au dobândit cetățenia română anterior datei de 31 martie 2025, care vor trebui să aducă acest document doar la prima solicitare de eliberare a unei cărți electronice de identitate românești.
Anunțul a fost făcut de vicepremierul Oana Gheorghiu, într-un interviu acordat Digi24, precizând că decizia a fost luată după mai multe sesi ...

