La Smârdan s-a furat startul în organizarea sărbătoririi zilei de 1 Iunie
Copiii din comună, de la grădiniță și cei din clasele I-IV, împărțiți în două grupe, au plecat pe rând, pe data de 18 și 25 mai, la Tulcea unde au vizitat Centrul Muzeal Eco-turistic ”Delta Dunării”. Apoi, pe data de 25 mai, la ora 6,00, copiii din clasele V-VIII au plecat la Sinaia, unde au vizitat tot ce se poate vizita la castelele Peleș și Pelișor, apoi prin bunăvoința oficialităților di ...
Finanțare de 16,5 milioane de lei, ca și câștigată la Smârdan
Joi, 20 Iunie 2024 17:35 | Publicat în SATUL
Un nou proiect de extindere a rețelei de apă și canalizare în comuna Smârdan a fost depus pentru a obține finanțarea în cadrul unei sesiuni organizate de Administrația Fondului de Mediu (AFM). Suma totală a proiectului este de 16,5 milioane de lei (cu TVA) din care s-a solicitat ca sumă eligibilă 16 milioane de lei (cu TVA), urmând ca diferența să fie acoperită din bugetul local.Proiectul realizat de SC AVG Vargas Projects SRL are următorii parametri: rețea de distribuție apă ...
La 200-300 de metri după ce treci de ultima cale ferată a Combinatului spre Smârdan, pe partea stângă e un indicator „Spre balta ASN”, singurul loc din județ în care poți păstra toată captura. Ce se poate pescui la ASN? Conform proprietarului, „balta” este populată cu 10% caras și 90% crap și are doar câteva exemplare de răpitor sau somn. De fapt, balta ASN este fostul „canal al lui Durbacă”, o îndiguire pe malul de N-E al bălții Mălina, pe care fostul director ...
Trageri cu muniție de luptă în poligonul de la Smârdan
Marți, 02 Aprilie 2024 15:10 | Publicat în Regional
Ca urmare a adresei transmise de Garnizoana Galați, Prefectura Galați informează că, în perioada 1 aprilie – 26 aprilie, în poligonul Centrului de Instrucție pentru Luptă Smârdan vor fi organizate și executate trageri cu muniție reală după următorul program: 01 - 05.04.2024, zilnic, în intervalul orar 09,00 - 01,00; 08 - 12.04.2024, zilnic, în intervalul orar 09,00 - 20,00; 15 - 19.04.2024, zilnic, în intervalul orar 09,00 - 23,00; 22 - 26.04.2024, zilnic, în intervalul o ...
Bani europeni pentru dotarea școlilor din Smârdan
Marți, 02 Aprilie 2024 11:00 | Publicat în Bani Europeni
La Smârdan au ajuns deja materialele didactice achiziționate pentru dotarea școlilor din comună, printr-un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), componenta Educație. Valoarea proiectului este de 850.000 de lei fără TVA, firma furnizoare fiind Agress Service SRL din Galați."Achiziția de mobilier nou este deja finalizată pentru școlile și grădinițele din comuna Smârdan. În scurt timp, vom demara procedura de achiziție pentru echipamentele ...
Deplasări de blindate spre poligonul de la Smârdan
Marți, 12 Martie 2024 14:31 | Publicat în SOCIETATE
Brigada 282 Blindată "Unirea Principatelor" din Focşani execută, în următoarele două săptămâni, activități specifice de instruire în zona de responsabilitate a unității. Astfel, până pe 22 martie 2024, tehnica militară și personalul care o deservește va tranzita județele Galați, Brăila și Vrancea, pe cale rutieră, spre Centrul Secundar de Instrucție pentru Luptă Smârdan și retur. ...
Finanțare pentru pista de biciclete de la marginea Galațiului
Luni, 11 Martie 2024 19:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a semnat contractul de finanțare pentru pista de biciclete care va lega municipiul Galați de Pădurea Gârboavele și Smârdan, un proiect unic în regiune. "Este un proiect la care țin foarte mult și pe care ni l-am dorit de mult timp. Pista va fi un spațiu ideal pentru gălățenii pasionați de biciclete, care au început să fie din ce în ce mai mulți, oferindu-le o alternativă sănătoasă de petrecere a timpului liber în n ...
La Smârdan s-a finalizat construcția unei şcoli
Joi, 14 Martie 2024 13:22 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Luna martie a adus la Smârdan finalizarea unui proiect în valoare de 10 milioane de lei care a presupus demolarea și reconstruirea Școlii Gimnaziale "Sf. Cuvioasa Parascheva". Proiectul, care i-a "mâncat ficații" primarului Silviu Zinica, după cum ne-a declarat, a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020.La început de primăvară, stadiul proiectelor din comuna gălăţeană este următorul: proiecte în implementare în valoare de 61,8 milioane de lei, proiecte î ...
Rețea de gaze de 35 de milioane la Smardan
Marți, 12 Martie 2024 09:28 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
A intrat în implementare proiectul "Înfiinţare reţea de alimentare şi distribuţie gaze naturale în comuna Smârdan", finanţat prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny". Contractul, semnat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, are o valoare de 35 milioane de lei şi vizează înființarea a 40 de kilometri de rețea de distribuție a gazelor naturale în comună. Anunțat de primarul Silviu Zinica în darea de seamă anuală din 16 ianuarie ca ...
Extinderea rețelei de apă și canalizare la Smârdan
Luni, 04 Martie 2024 11:18 | Publicat în Bani Europeni
Primăria Smârdan a anunțat câștigarea unei finanțări de 6,6 milioane de lei fără TVA, prin Planul Național de Redresare şi Reziliență (PNRR), pentru extinderea rețelei de apă și canalizare pe 14 străzi sau segmente de străzi: Anghel Saligny, Bogdan Vodă, Constantin Prezan, Corneliu Coposu, Costache Negri, Eremia Grigorescu, Eroilor, George Bacovia, Horea, Ion Antonescu, Mărăști, Mușat, Ștefan Cantacuzino și Tudor Arghezi, conform primarului Silviu Zinică.Extinderea reț ...