ANAT şi FPTR au semnat un document pe care l-au transmis Ministerului pentru IMM şi Turism şi Autorităţii Naţionale pentru Turism şi în care solicită, printre altele, impozitarea cu 16% a bacşişului lăsat de clienţi în baruri, cafenele şi restaurante. "În turism, bacşişul este o sursă importantă de venit pentru chelneri, ospătari şi barmani. El indică şi cât de drăguţ este acel personal. Ţinând cont că se dă bacşiş în toate barurile şi restaurantele, şi se d ...
* Exemplul clujean: opt parchinguri foarte moderne au adus 2.588 de locuri de parcare în locul a 500 de garaje * O astfel de investiţie se recuperează în circa 20 ani * Taxa anuală ce trebuie plătită de chiriaşi este de trei-patru ori mai mică decât cea pentru un garaj Demolarea garajelor a intrat în linie dreaptă la Galaţi. Deja în Micro 19 (lângă liceul Economic) şi în Mazepa (la Ancora) terenul este aproape liber de construcţii, iar buldozerele vor intra foarte curând ...
Ţigările se vor scumpi de la 1 aprilie cu 0,3-0,5 lei pe pachet, odată cu majorarea accizei totale de la 81,78 euro/1.000 ţigarete la 84,37 euro/1.000 ţigarete şi a accizei la benzină şi motorină cu 7 eurocenţi pe litru, potrivit unor estimări din piaţă. Potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat de Ministerul Finanţelor, începând cu data de 1 aprilie 2014, nivelul accizei specifice va fi de 59,77 euro/1.000 ţigarete, faţă de 56,71 euro/1.000 de ţigarete în prez ...

Tâlhărie prin impozite şi taxe

Marți, 11 Martie 2014 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Urăsc taxele! Mă simt jumulit de fiecare dată când mă uit pe fluturaşul de salariu şi văd că statul ia de la firmă tot atât cât iau eu, cel ce-şi consumă jumătate din viaţă muncind. Mă enervează la culme ştirea că noi, românii, plătim cele mai mari impozite (însumate) pe salarii din Europa. Cota unică e o doar o şmecherie propagandistică. În realitate, statul dublează cheltuielile cu salariile ale oricărei firme, prin tot felul de contribuţii, taxe şi alte bazacon ...
* Fiecare posesor de maşină, persoană fizică sau juridică, va avea un loc contra cost unde să-şi lase maşina în zona de reşedinţă * Ocuparea unui spaţiu de parcare fără drept va fi amendată Gospodărire Urbană vrea să rezolve problema locurilor de parcare aferente blocurilor şi eventualele certuri între proprietarii de automobile prin atribuirea unor abonamente contra cost. Astfel, fiecare va avea locul său de parcare, numerotat de către Gospodărire Urbană. În acest s ...
* Self Company SRL a fost declarată câştigătoare de două instanţe de judecată în faţa Societăţii Române de Radiodifuziune * Dacă vă aflaţi într-o situaţie asemănătoare, puteţi câştiga fără probleme un eventual proces Motivându-şi decizia prin articolul 40, alineatele 3 şi 4, din Legea nr. 41/1994, potrivit căruia "toate persoanele juridice cu sediul social în România au obligaţia de a achita taxa radio în calitate de beneficiari ai serviciului public de radiodi ...

Cât este taxa pentru restanţierii la bacalaureat în 2014

Joi, 13 Februarie 2014 14:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Candidaţii din promoţii anterioare, care au susţinut de cel puţin două ori bacalaureatul şi care se prezintă la toate probele examenului, achită suma de 230 lei. În celelalte cazuri, stabilirea taxei se face în funcţie de numărul probelor pe care le susţine candidatul, luându-se în calcul toate cheltuielile necesare examinării. ...
Chiar dacă la finele anului trecut taxele şi impozitele nu au fost majorate, rămânând la nivelul anului 2013, aleşii au revenit asupra hotărârii luate şi au decis o creştere. Mai exact, au modificat taxa specială pentru desfacerea căsătoriei prin divorţ pe cale administrativă de la 328 de lei la 500 de lei. Taxa se face venit la bugetul local. ...

De la lame duck la slam-dunk

Marți, 28 Ianuarie 2014 00:00 | Publicat în PE REPEDE-NAPOI
* Bun de tot Narcis şi-nu-mai-ştiu-cum de la CNADR... Băiatul le cere conducătorilor de TIR rămaşi cu rovinieta în vine să demonstreze că sunt înzăpeziţi şi că, implicit, nu-şi pot achiziţiona o nouă taxă de drum, altfel vor fi amendaţi. Carevasăzică, înainte de a pune mâna pe o nouă rovinietă, şoferii patriei trebuie să-şi tragă smartphone. Sau orice alt gadget dotat cu aparat de fotografiat. Oare lopeţi cu antivirus or exista pe undeva? Doar astea te-ar împiedica ...
* ArcelorMittal Galaţi ar putea vira suplimentar bugetului de stat în jur de un milion de euro anual * Transurb nu trebuie să plătească pentru stâlpi, pentru că îi are concesionaţi de la Primărie * Municipalitatea, la rândul ei, nu va avea cheltuieli, deoarece instituţiile publice sunt scutite de la plata taxei "Taxa pe stâlp" nu afectează bugetul public al Galaţiului. Doar o serie de societăţi publice locale trebuie să dea nişte bani în plus la stat începând cu 2014, î ...
Pagina 11 din 13