Aviaţia civilă elenă a anunţat luni ridicarea carantinei obligatorii de şapte zile, aflată în vigoare până acum în Grecia pentru turiştii care sunt "rezidenţi permanenţi în statele membre ale Uniunii Europene, Spaţiul Schengen, Marea Britanie, Statele Unite, Israel, Serbia şi Emiratele Arabe Unite", informează AFP. Carantina va fi ridicată pentru zborurile "ale căror pasageri au primit cele două doze de vaccin" sau care "sunt negativi la virus şi au un test negativ de depist ...

Cele mai frumoase ţinuturi exotice din lume

Duminică, 18 Aprilie 2021 11:00 | Publicat în MAGAZIN
Dacă faci parte dintre cei capabili să verse lacrimi la vederea unui peisaj desăvârșit, dacă ai străbate sute de kilometri pentru un apus de poveste sau dacă te roade până la os curiozitatea pentru tot ce este natură, atunci o să devorezi cele pe care le avem de povestit mai jos. Am bătut pământu-n lung și-n lat și am găsit cele mai frumoase trei locuri din lume, care pot stinge setea oricărui călător ros până la os de curiozitate. Dacă simți cum nevoia de aventură te ...

Locuri superbe de vizitat în România

Duminică, 11 Aprilie 2021 08:00 | Publicat în TURISM
Despre abundența resurselor turistice care sălășluiește pe întinderea frumoasei noastre patrii știm încă de la primele ore de Geografia României. De mici am învățat că avem munți cu duiumul, plaje, istorie și tradiții cât să umplem biblioteci întregi, ape termale, castele și cetăți de faimă internațională, floră luxuriantă, dar și faună cât cuprinde. Viscri, județul Brașov Poți să mergi în Viscri și de un milion de ori în viața asta, tot nu o să încetez ...

Cinque Terre - Cinci Pământuri binecuvântate

Duminică, 04 Aprilie 2021 13:00 | Publicat în TURISM
Știți fotografiile acelea senzaționale cu multe locuințe colorate, suprapuse ca într-o pictură de milioane, pe malul unei ape turcoaz? Vorbim de Cinque Terre sau cele Cinci Pământuri, o porțiune mică din coasta stâncoasă a Rivierei italiene, locul în care omul a ales să construiască cinci așezări de vis, departe de vârtejul civilizației. Atât zona coastei, cele cinci sate, cât și dealurile care le înconjoară protector fac parte din Patrimoniul UNESCO.  Monterosso al M ...

Top 10 monumente de văzut la Vatican

Duminică, 28 Martie 2021 12:38 | Publicat în MAGAZIN
Vaticanul este cel mai mic stat din lume. Se află în Roma, capitala Italiei. Este o țară cu un statut special, fiind practic înconjurată de un oraș. La Vatican se află Papa, conducătorul Bisericii Catolice. Papa este și șeful statului Vatican, țara care păstrează unele dintre cele mai importante monumente istorice și religioase ale lumii, de la Capela Sixtină pictată de Michelangelo, la frescele lui Rafael. Statul Vatican s-a înființat la 11 februarie 1929, are 44 hectare și ...

Bologna, oraşul veşnic tânăr

Duminică, 21 Martie 2021 09:00 | Publicat în TURISM
În ziua în care paşii vă vor purta către Italia, rezervaţi-vă zile de vacanţă pentru a vizita un oraş uimitor - oraşul turnurilor medievale şi al porticurilor. Un oraş în care Dante şi Copernic au urmat cursurile aceleiaşi universităţi, un loc ce şi-a clădit măreţia prin artă şi ştiinţă. Este destinaţia perfecta pentru city-break si locul potrivit pentru plimbari romantice indiferent de anotimp. Capitală a regiunii Emilia-Romagna, Bologna este un oraş de tradiţie ...

Spania va introduce „paşaportul” de vaccinare

Joi, 11 Martie 2021 05:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ministrul turismului din Spania, Reyes Maroto, a declarat miercuri că ţara sa ar putea începe să folosească paşaportul de vaccinare împotriva COVID-19 în luna mai, atunci când târgul internaţional de turism FITUR urmează să aibă loc la Madrid, informează Reuters. Confruntaţi cu o pandemie care a ucis peste 900.000 de persoane în Europa şi a împins continentul în cea mai adâncă recesiune, liderii din Uniunea Europeană au fost de acord să colaboreze în privinţa unor cert ...

Insula Limnos, câte ceva pentru fiecare turist

Sâmbătă, 06 Martie 2021 12:00 | Publicat în TURISM
Limnos, în forma unui fluture imens, se află la o distanță de patru ore și jumătate cu feribotul de Kavala. Insula își așteaptă turiștii cu 260 de kilometri de plaje, povești uimitoare despre istorie, cea mai mare populație de flamingo din Grecia, argile vindecătoare și vinuri premiate internațional. Limnos este a opta cea mai mare insulă a Greciei, cu numai 17.000 de locuitori pe 477 de kilometri pătrați. Cu iernile blânde și verile foarte calde, aproape fără precipitați ...

Google, amendă de un milion de euro

Joi, 18 Februarie 2021 00:00 | Publicat în LUMEA IT
Filiala franceză a gigantului internetului Google a fost amendată cu peste un milion de euro de Direcția pentru protecția consumatorilor și controlul fraudelor, din cauza inducerii în eroare a consumatorilor, prin clasamentul hotelurilor afişat de motorul de căutare. O anchetă începută în 2019 de Ministerul Finanțelor, după mai multe plângeri ale hotelierilor francezi, a constatat că gigantul tehnologic se face vinovat de comportament comercial înșelător. Aproximativ 7.500 de ...
Trebuia să sondăm piața după cea mai proastă veste a Executivului condus de Florin Cîțu și am ajuns la o concluzie extraordinară. Citiți textul până la capăt, surprizele se țin lanț! Eliminare. Sau amânare Unul dintre subiectele spinoase ale ultimei perioade este eliminarea de către Guvernul Cîțu a tichetelor de vacanță, a voucherelor, cum li se spune în mod oficial. Ele nu vor mai fi emise în 2021, a anunțat președintele PNL Ludovic Orban, fără alte precizări, obli ...
Pagina 5 din 45