Compania de stat Romsilva a anunţat că va intensifica măsurile de monitorizare a urşilor, în special în zonele turistice, şi a menţionat că vor fi montate panouri de avertizare referitoare la prezenţa animalelor sălbatice şi că vor fi instalate camere de monitorizare în zonele de risc, conform News.ro. Pe cele o sută de fonduri cinegetice gestionate de Regia Națională a Pădurilor unde trăiesc urși, sunt de trei ori mai multe exemplare decât ar fi optim.
Romsilva a transmis că directorul general al instituţiei, Dan Sîiulescu, a dispus, joi, intensificarea măsurilor de monitorizare a populaţiei de urs în fondurile cinegetice pe care regia le gestionează, în special în zonele turistice cu risc. "Măsurile au fost adoptate în urma creşterii populaţiei de urs, a schimbării comportamentului acestei specii şi a interacţiunii tot mai dese cu oamenii. Astfel, vor fi identificate şi monitorizate cu atenţie traseele turistice cele mai expuse interacţiunii dintre om şi urs, vor fi amplasate panouri de avertizare referitoare la prezenţa urşilor, pe aceste trasee turistice care se suprapun cu fondul forestier de stat administrat de Romsilva, dar şi recomandări pentru prevenirea şi evitarea situaţiilor periculoase. De asemenea, vor fi instalate pe aceste trasee turistice, în zonele de risc, camere de monitorizare a faunei cu transmiterea instantanee a imaginilor, pentru identificarea în timp real a prezenţei urşilor în zonele traseelor amenajate frecventate de către turişti", a transmis Romsilva.
Reprezentanţii regiei au precizat că pădurarii de vânătoare din fondurile cinegetice gestionate de Romsilva, după analiza acestor imagini, vor comunica în regim de urgenţă autorităţilor competente potenţialele situaţii de risc apărute.
Măsura vine după ce o tânără de 19 ani a murit, marți, pe Jepii Mici din masivul Bucegi după ce a fost atacată de urs. Ea a suferit numeroase leziuni externe şi interne, provocate atât de atacul animalului, cât şi de căderea de la înălţime, arată rezultatul examenului medico-legal.
Regia Națională a Pădurilor - Romsilva gestionează 241 de fonduri cinegetice, circa 11% din totalul fondurilor cinegetice la nivel național. Pe cele o sută de fonduri cinegetice gestionate de către Romsilva în care se regăsesc populații de urs au fost evaluate anul trecut circa 2.700 de exemplare, de aproape trei ori mai mult decât efectivul optim de 948 de exemplare.