Toate trenurile de călători se opresc vineri pentru două ore

Miercuri, 13 Septembrie 2023 21:00 | Publicat în UTILE
Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane și Alianța Sindicală a Federațiilor Drum de Fier - Elcatel anunță că vineri, 15 septembrie, între orele 7.00 și 9.00, se va desfășura o grevă de avertisment cu încetarea lucrului, decisă în forurile statutare ale celor două organizații sindicale. Zece trenuri spre și dinspre Gara CFR Galați ar putea avea întârzieri de până la două ore. Conform unui comunicat comun al celor două federații, cauzele principale c ...

Din sportul gălățean. Locul al doilea la Tulcea

Miercuri, 13 Septembrie 2023 13:53 | Publicat în SPORT
VOLEI. Zece echipe de volei juniori au luat parte la un interesant turneu-memorial desfășurat la Tulcea. Turneul a durat patru zile și a stabilit următorul clasament: 1. CSS Bacău, 2. CSS Arcada Galați, 3. Tulcea, 4. Buzău, 5. Piatra Neamț. Au mai participat echipe din București, Constanța și Rm. Sărat. Gălățenii (antrenați de Ileana Berdilă și Nicușor Harabagiu) au susținut finala cu CSS Bacău, pe care au cedat-o la scorul de 0-2. HOCHEI. În acest sezon competițional, în ...

Cum se poate califica România la EURO 2024

Joi, 14 Septembrie 2023 03:47 | Publicat în SPORT
”Tricolorii” au câștigat cu scorul de 2-0 meciul contra selecţionatei statului Kosovo, astfel că se simplifică destul de mult calculele pentru clasarea în primele două poziții din preliminarii Au mai rămas doar patru etape de disputat în Grupa I de calificare la Euro 2024, iar România a rămas neînvinsă, după ce a trecut de Kosovo, scor 2-0, marți seară, la București. În acest context, ”tricolorii” rămân cotați cu șanse mari la calificarea la turneul final, după c ...

Volei. "Cupa Arcada", la o nouă ediție

Miercuri, 13 Septembrie 2023 15:58 | Publicat în SPORT
Tradiționala competiție gălățeană de volei "Cupa Arcada" programează o nouă ediție. De joi până sâmbătă, la Sala Sporturilor "Dunărea", se vor întâlni patru echipe pentru a-și disputa trofeul, dar și pentru a-și verifica stadiul pregătirilor în vederea noului sezon. Programul celor trei zile se prezintă astfel: joi (ora 15:45), Dinamo - Vojvodina Novi Sad, apoi CSM Arcada - Steaua; vineri (ora 16:00), Steaua - Vojvodina, CSM Arcada - Dinamo; sâmbătă (ora 12:00), Dinamo ...

Rugby. Gălățenii au dominat meciurile primei etape

Joi, 14 Septembrie 2023 11:00 | Publicat în SPORT
Șase echipe din Grupa Promovare a Campionatului Național de rugby în 7 s-au întâlnit la Galați pentru prima etapă. Meciurile au fost găzduite de Stadionul ”Viorel Secuianu” (denumirea de "Gloria" a dispărut de trei decenii, iar în documentele FR Rugby figurează ”Municipal”) și au fost dominate de echipa gălățeană, care s-a clasat pe primul loc: 1. CSM Galați, 2. RC Bârlad, 3. CSU Alba Iulia, 4. Sportul Studențesc, 5. Phoenix Brașov, 6. CSM Sibiu. În prima fază, ec ...
O situație cel puţin ciudată de pe o stradă din Galați le-a atras atenția unor locuitori din zona centrală a orașului. Este vorba despre reabilitarea unui imobil de pe strada Alexandru Ioan Cuza nr. 24, unde Primăria Galaţi intenţionează să înființeze o creșă.Exact peste drum de clădirea aflată în plină reabilitare au fost desființate câteva garaje, iar pe spațiul rămas viran se va construi un loc de joacă, destinat atât copiilor din zona respectivă, cât și preșcol ...

Cel mai mare SALON AUTO DIN ROMÂNIA se desfășoară la Galați de 12 ani

Sâmbătă, 16 Septembrie 2023 10:10 | Publicat în Regional
Cel mai mare SALON AUTO DIN ROMÂNIA se desfășoară la Galați de 12 ani. Evenimentul are loc în perioada 15-17 septembrie 2023, pe Faleza Superioară, între Parcul Viva și Elice.SALONUL AUTO GAS2023 a ajuns la 12 ani, acesta a devenit o tradiție pentru orașul Galați, în fiecare an desfășurându-se în luna septembrie.24 de mărci auto din regiune își vor expune in cele trei zile de eveniment ultimele noutăți și tendințe ale pieței auto din 2023.Cei 12 ani au îns ...
Șantierul naval din Sevastopol a fost în cursul nopții ținta unui amplu atac cu rachete lansate de forțele ucrainene. În atac au fost lovite un submarin și o mare navă de debarcare a Marinei ruse, potrivit serviciului de spionaj militar ucrainean și unor surse media rusești. Ministerul rus al apărării a spus doar că „în urma unor lovituri cu rachete de croazieră, două nave aflate în reparații au fost avariate”. Șapte rachete au fost doborâte de sistemele de apărare aeri ...

Joi, centrul orașului nu va avea apă 14 ore

Miercuri, 13 Septembrie 2023 13:05 | Publicat în UTILE
Reabilitarea conductei de apă care traversează centrul orașului pe strada Domnească va impune o nouă întrerupere de lungă durată a alimentării punctelor de consum pentru mii de gălățeni, persoane fizice, instituții și societăți comerciale. Astfel, joi, 14 septembrie, în intervalul orar 8,00 - 22,00, din cauza lucrărilror care se fac pe tronsonul cuprins între strada Eroilor și strada Gării, alimentarea cu apă va fi sistată pentru toți consumatorii din arealul cuprins în ...

Podul peste Dunăre, în reparații după doar două luni

Joi, 14 Septembrie 2023 03:45 | Publicat în Regional
La numai două luni de la inaugurare, podul peste Dunăre de la Brăila a intrat în reparații. Constructorul a început decopertarea asfaltului vălurit de pe prima bandă, astfel că au fost instituite restricții de circulație și pe timpul zilei.Denivelările au apărut la începutul lunii august, la doar o lună de la deschiderea circulaţiei. Conform lui Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, problemele au apărut pentru că nu s-au ...
Pagina 935 din 1122