De ce eşuează o relaţie. IATĂ sfatul psihologului

De ce eşuează o relaţie. IATĂ sfatul psihologului
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

O căsătorie poate fi fericită dacă aceasta constă în uniunea legală, liber consimţită între un bărbat şi o femeie. O relaţie fericită până la adânci bătrâneţi nu poate fi însă garantată de nimeni. Cert este că unele cupluri se ţin de mână până în ultima clipă, iar altele cedează în faţa celor mai mici probleme.

Cum menţii fericirea în cuplu

De obicei, unele persoane încearcă să îşi transforme partenerul într-un „bun personal”, motiv pentru care se ajunge la sfârşitul unei relaţii. „Multe persoane căsătorite adună împreună ani mulţi de convieţuire. Dar la fel de multe sunt şi cuplurile care îşi încheie relaţia printr-un divorţ, amiabil sau nu. Dacă vrei să înţelegi sfârşitul unei relaţii caută să îţi aminteşti şi începutul ei, bazele pe care s-a construit, principiile şi valorile fundamentale ale celor doi parteneri. Deseori ne căutăm un partener care să ne împlinească o nevoie şi nu un partener cu care să clădim ceva frumos împreună - propria viaţă. O relaţie de cuplu de lungă durată şi plină de dragoste necesită ca fiecare din cei doi parteneri să atingă un anumit nivel de autocunoaştere şi de maturizare psihologică”, ne-a declarat Nicoleta Popleşanu, psiholog cu drept de liberă practică.

De ce nu trebuie să-i urmăreşti pe alţii

De nenumărate ori, certurile între parteneri apar din cauza tendinţei de a urmări cu invidie alte cupluri, imaginându-şi, într-un mod eronat, că ei sunt cei care au descoperit o reţetă magică. „Ar fi mai înţelept să ne îndreptăm atenţia spre propria noastră relaţie de cuplu şi mai puţin spre ceilalţi. Într-adevăr, orice relaţie de cuplu trece prin mai multe etape, începând cu cea romantică, urmând apoi descoperirea celuilalt, formarea unei prietenii frumoase între cei doi, asumarea unui angajament unul faţă de celălalt, consolidarea relaţiei şi ancorarea ei în societate. Timpul necesar pentru fiecare dintre aceste etape diferă, unii rămânând blocaţi într-un punct din care nu pot evolua şi de cele mai multe ori renunţă şi aleg separarea definitivă de partener”, a mai adăugat psihologul.

Specialiştii în psihologie mai spun că nu există o reţetă magică a fericirii veşnice. Uneori cuplurile ajung prea târziu la psiholog, pentru că unul dintre parteneri îşi doreşte deja să plece. Aceste momente pot fi evitate cu o permanentă comunicare eficientă şi cu ajutorul specialistului care observă problemele din alt punct de vedere.

Citit 7349 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Ianuarie 2016 00:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.