Cât ar trebui să aşteptaţi, înainte de a face sex

Cât ar trebui să aşteptaţi, înainte de a face sex
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Viteza cu care se întâmplă lucrurile într-o relaţie depinde de la un cuplu la altul, în funcţie de cât de repede se creează o conexiune între parteneri şi de cât de confortabil ajung să se simtă unul în compania celuilalt. Specialiştii în relaţii ne oferă câteva sfaturi pentru o experienţă sexuală totală. Un nou studiu arată că aproape 50 la sută dintre cupluri aşteaptă între o săptămână şi o lună înainte să înceapă să facă sex.

Mai mult, 21 la sută dintre cupluri au spus că au aşteptat până la două luni, iar 10 zece sută au aşteptat şase luni înainte de a face sex, potrivit unui studiu la care au participat 1.000 de americani şi europeni. Doar 18 la sută dintre bărbaţii şi femeile care au luat parte la cercetare au spus că au aşteptat mai puţin de o săptămână.

Primul contact sexual cu un partener nou contează pentru că sexul este un act vulnerabil. „Asta, pentru că oameni aduc cu ei tot trecutul lor sexual şi romantic în noua relaţie“, spune terapeutul de cuplu Paul Hokemeyer, potrivit Women's Health. Acest lucru presupune multă presiune, în special dacă devii anxios la gândul începerii unei noi relaţii sau să devii intim cu cineva nou, spune terapeutul sexual Ian Kerner.

Sexul încă din faza incipientă a relaţiei vă poate ajuta să creaţi o legătură cu partenerul şi este o modalitate foarte bună să vă daţi seama dacă sunteţi compatibili sau nu, spune Kerner. Dar prea multă grabă poate fi şi dăunătoare, dacă iese prost, a concluzionat Hokemeyer.

Citit 6127 ori Ultima modificare Luni, 05 Iunie 2017 19:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.