Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" (!) dacă vii la don Quijote,/ astăzi hai, şi hai degrabă! –e bătrân şi stă la poartă,/ parcă-i gata să-şi înceapăultima-i călătorie/ spre oprirea cea dintâi:cea oprire fără capăt,/ simplă-n rost şi-n căpătâi (!) (!) steaua-l strigă – se aude/ naltu-i glas cu tremurare,nu sclipeşte nici o lance/ şi nu bate nici un vânt –tristă, singură şi blândă,/ colo-n coastă, moara-i moarelângă umbra-n agonie-a ...

Slab-iască, un bătrân rupt de foame şi singurătate merge încolo, pe strada Domnească. Merge foarte încet. Parcă stă. Şi parcă se află în mişcare cu tot cu această stare... pe loc. Şi merge, şi merge... dar nu află nimic. Şi nici nu găseşte nimic, deşi ştie că pe aiastă stradă locuieşte, bine intenţionată, dar şi bine ascunsă, tava cu Monade. Merge încolo, merge încoace... şi-şi murmură în barbă: "foaie verde... nu mai vine/ nici o vară pentru mine...!". Ş ...

Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" (!) deschid o carte - chiar aşa, la întâmplare -aflu curat şi văd aceeaşi moromeţi,le dau bineţe şi le dau la fiecaretot ce aţi spus şi tot ce ştiţi şi tot ce vreţi (!)(!) simt răsuflarea lor pe creştet şi pe frunte -până la sânge încă simt căldura lor -întreb ce fac, dar nimeni-nimeni nu răspunde,căci fiecare-i - ca şi mine - trecător (!)(!) și dau la vaci, şi dau la cai, şi dau la câine,iar ţie-ţi dau " ...

Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" (!) te salut, Cireşul meu Amarpână-n secunda morţii, până dincolo de moarte -mă uit la tine şi nu-mi vine să cred:parcă eşti un Vulture cu aripile sparte,cu ochii închişi până la ultimul sânge,cu zborul încuiat până la ultimul os,cu pliscul deschis întru zicerea ultimului cuvântdespre fâlfâitul tău majestos,despre omul cu praştie şi despre omul cu puşcă,despre omul care te-a rupt din eternitate,despre omul care ...

Vine o vreme când ceva ne/aşteptat se întâmplă, chiar dacă (aparent) de la pe/trecerea de pietoni până la vânzătoarea de lozuri nu se pe/trece nimic. Vine o vreme când ceva ne(mai)pomenit (îşi) începe căderea, aceasta fiind, de fapt, o pură şi simplă urcare. Vine o vreme când morfologia şi sintaxa iubirii cumpără un loz în plic şi câştigă (?) exact cât a cheltuit. Vine o vreme când căderea (de mai sus) chiar se întâlneşte cu urcarea (de mai jos) şi rostesc împr ...

Sigur că da! A murit nu fiindcă nu a ştiut şi nu a putut să mai trăiască, ci pentru că nu a vrut să mai inspire din Atmosfera unei Lumi Decrepite, nu a vrut să mai suporte Caraghioslâcul şi Teroarea întreţinute sistematic de către nişte Ghiorlani automaţi, de către nişte Ştioalfe cu pretenţii de Cocoane Emancipate! Eu nu pot decât să Felicit această Moarte şi să-mi aduc aminte vorba filozofului Emil Cioran: „Trăim doar pentru faptul că nu avem curaj să ne sinucidem ...

Din colecţia "Cele mai clare poezii rămase tablou" (!) m-ai aruncat, frumoaso, m-ai zvârlitaşa... cum se zvârleşte un chibritdupă ce-a fost aprins şi ţi-a dat focla loc, la timp, la mod şi la noroc,după ce-a dat lumină în păduricând te duceai să vezi ce să (nu) furidin inima-ntunericului sfânt -precum în cer... (aşa)... şi pe pământ (!)(!) și m-ai uitat, frumoaso, m-ai uitataşa... cum se (mai) uit-un predicatdupă ce-a fost prin subiectul tăupredicator la bine şi la r ...

(Sur)prins de rostogoluri care-(i) sfărâmă Crinii/ şi-(i) curmă (ne)norocul de a-(i) fi stat în Cale,/ se duce să seducă (ne)volnicia Morţii,/ să-i scoată aroganţa din genă, din cristale,/ să-i smulgă-nţepenirea din oase şi din carne,/ s-o facă  Dona Bela... şi (din Nimic!) să-i facă/ o Rochie mai lungă decât Eternitatea/ - să se înveţe minte şi să rămână-ntreagă!// Aşa, ca o Mireasă: şi-ntreagă, şi sedusă,/ şi dusă-n aiurare şi-n somnuri şi-n păcate/ ...

Din colecţia "Cele mai triste poezii rămase tablou" (!) hai să-mi macini veşnicia,/ doamna mea moară de vânt,şi să faci o turtă mare/ de la cer până-n pământ,şi s-o dai la plecătoare,/ şi s-o dai la stătătoare,să mănânce fiecare/ frumuseţe cântătoaredin senin, din întâmplare,/ din răspuns, din întrebare,şi din zare până-n zare/... altfel, tremură şi moare (!)(!) după ce-mi termină timpul/ veşniciei (tot) mâncând,macină-te şi pe tine,/ doamna mea moară d ...

Cu o Zi şi o Noapte înainte de a muri, Mama a visat un Cireş Amar, înflorit! Cireşul Amar din Grădina Părintească, pus de Tata, odinioară, când încă mai plecau şi mai veneau Păsările Călătoare! Printre ultimele Lacrămi de Durere, Mama a reuşit să-mi povestească Visul... şi să mă roage să nu-l uit Niciodată, cum nici ea nu mă va uita Nicicând! Iacătă!Te salut, Cireşul meu Amar până în secunda morţii, până dincolo de moarte! Mă uit la tine şi nu-mi vine să c ...