Masteranzi la Teologie ne-au vestit Naşterea Domnului (video)

Miercuri, 18 Decembrie 2024 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Ne-au călcat pragul, înainte de sărbătoarea Naşterii Domnului, şi câţiva studenţi gălăţeni care urmează programe de masterat la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti. Le mulţumim, de asemenea, pentru colinda sfântă dăruită, pentru bucuria şi speranţa într-un viitor mai bun pe care ne-au adus-o. Sănătate şi bucurii, lor, profesorilor şi familiilor lor, să-i ţină Domnul în lumi ...
Ca o familie artistică unită de talent şi dăruire, aşa s-au prezentat elevii Liceului de Arte "Dimitrie Cuclin" din Galaţi, care au venit să ne colinde cu reprezentanţi ai tuturor secţiilor liceului. Chiar şi elevii de la Arte Plastice au fost prezenţi, prin felicitările pregătite cu migală, pe care le-am primit cu bucurie şi recunoştinţă.  Instrumentişti, balerine, membri ai corului, actori în devenire, cu toţii ne-au ...
Copiii din clasa I a Şcolii Gimnaziale "Mihai Viteazul", însoţiţi de doamna profesoară Carmen Donosă, de câteva dintre mămici şi o bunică (le mulţumim tuturor pentru efort), ne-au călcat pragul marţi dimineaţa, "înarmaţi" cu cele mai frumoase cântece pe care le-au învăţat, fără să fie ajutaţi de negative. Ne-au cucerit cu inocenţa lor şi cu bucuria pe care ne-au transmis-o din plin, încă un semn că sărbătoril ...
Consacrați la "Vedeta familiei", dar și la alte spectacole televizate sau în festivaluri, talentații artiști din Grupul "Voces" din Galați ne-au adus la redacția "Viața liberă" veselia și magia Crăciunului. Am avut parte de un adevărat show plin de energie și de farmec. Un moment artistic care îi face pe spectatori să zâmbească și să danseze în ritm cu artiștii "Voces". Evident, în timp ce filmează, pentru că reprez ...

Emoţie transmisă de corul Colegiului „Al. I. Cuza” (video)

Marți, 17 Decembrie 2024 16:04 | Publicat în EVENIMENT
Corul Colegiului Naţional "Alexandru Ioan Cuza" din Galaţi, format din elevi de clasele IX-XI şi coordonat de părintele profesor Ionel Cusutură, ne-a încântat sufletele cu minunate colinde, la fel de frumoase precum vocile şi zâmbetele lor. Misiunea cronicarului este una ingrată în acest caz, fiindcă e greu să descrii în cuvinte emoţia trăită şi transmisă de aceşti tineri, aflaţi la vârsta descoperirii de sine. Un lucr ...
Grupa Ştrengarilor de la Grădiniţa "Motanul Încălţat", frumos păstorită de doamnele profesoare Ramona Boboc Anton şi Andreea Boga, ne-a călcat pragul cu minunate cămăşi populare, cu sufletul plin de iubire şi de bucurie şi cu colinde tradiţionale, dar nu numai, cântate splendid şi trăite la superlativ. Copiii s-au bucurat să ne arate ce au învăţat şi cât de bine s-au pregătit să-l primească atât pe Moş Crăciu ...
Studenții Universității "Dunărea de Jos" din Galați s-au întrecut în creativitate, bună dispoziție și... inginerie, în cadrul celei de-a VI-a ediții a concursului "Brad Engineering". Nu mai puțin de 24 de echipe formate din studenți și elevi au îmbinat talentul artistic cu abilitățile tehnice, rezultatul fiind o inedită colecție de brazi neconvenționali, realizați din materiale dintre cele mai surprinzătoare. Organizatorii acestei expoziții au fost Facultatea de Ingineri ...

Elevii de la Școala Nr. 5 ne-au transmis mesajul divin (video)

Marți, 17 Decembrie 2024 13:40 | Publicat în EVENIMENT
Nici elevii de la Şcoala Gimnazială Nr. 5 nu au rămas mai prejos în ceea ce privește tradițiile populare în apropierea Crăciunului. Un grup de spiriduși frumoși și haioși, coorodnați de profesoara pentru învățământ primar Georgeta Săndulache, ne-a urat, prin cântec și joc, sănătate și voie bună. Îmbrăcați în costume populare și cu zâmbetul pe buze, copiii, mesageri ai tradițiilor creștine, au făcut ca holu ...
Concursul de colinde organizat de "Viața liberă" a continuat și marți. Primii care ne-au vizitat la redacţie au fost piticii de la cele două clase de pregătitoare de la Școala Gimnazială Nr. 25 Galați, însoțiți de profesoarele pentru învățământ primar Elisabeta Marcu și Smaranda Marcela Cazacu. Micuții au cântat și ne-au colindat, vestindu-ne sărbătorile care se apropie. În costume populare și cu ochișorii plini d ...
Spiriduşii Moșului au împodobit cum au putut mai bine trei brazi, nu unul, pregătind şi darurile pentru colindători, după datină, iar atmosfera de sărbătoare este la ea acasă în holul sediului cotidianului "Viața liberă", din strada Domnească nr. 68, unde copiii sunt așteptați, ca în fiecare an, la colindat.De luni, 16 decembrie, colindătorii au început să vină la sediul cotidianului "Viața liberă", peste 600 de copii, tineri şi maturi trecându-ne până acum pragul p ...
Pagina 7 din 15