FEN face grevă japoneză pe 5 octombrie

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Iniţial, Federaţia Educaţiei Naţionale a anunţat că nu se va alătura protestului iniţiat de bugetari pe 5 octombrie, întrucât cadrele didactice sunt libere, deoarece la această dată sărbătoresc Ziua Educaţiei.

Apoi s-a hotărât ca şi membrii acestei organizaţii să facă grevă japoneză de solidaritate cu toţi salariaţii bugetari şi să participe la mitingul de protest din 7 octombrie, alături de colegii din CNS Cartel Alfa, cu ocazia Zilei Mondiale a Muncii Decente.

Pe 2 octombrie se vor şti, la nivel naţional, care sunt rezultatele referendumului organizat de FEN, urmând să se stabilească ulterior datele pentru formele de protest cu care dascălii de la FEN au fost de acord.

Sindicaliştii din învăţământ sunt nemulţumiţi de grilele din Legea unică de salarizare, dar şi de faptul că prin această lege pierd 11 Indemnizaţii şi sporuri. 

Reamintim că profesorii de la „Spiru Haret” şi de la FSLI vor intra în grevă generală la aceeaşi dată, de 5 octombrie.

Citit 763 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.