Sanitas, gata de protest!

Sanitas, gata de protest!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Potrivit legii, Sanitas are deja suficiente semnături pentru protestul de luni, declară preşedintele Paraschiv Sălăvăstru * Timp de 8 ore se vor asigura doar urgenţele * Dacă sistemul sanitar nu primeşte banii necesari bunei funcţionări,  am putea asista şi la alte asemenea acţiuni *

Federaţia Sindicală Sanitas a demarat referendumul prin care îşi consultă membrii cu privire la organizarea acţiunilor de protest de luni, 5 octombrie, dar şi a altor asemenea eventuale acţiuni ale sindicaliştilor din Sănătate, în cazul în care statul nu va găsi la timp resurse financiare suficiente pentru asigurarea bunei funcţionări a sistemului sanitar. 

„Avem nevoie, potrivit legii, de semnăturile a jumătate plus unu dintre membrii de sindicat (circa 3.500 în judeţul Galaţi) – condiţie pe care am îndeplinit-o deja. Însă acum ne confruntăm cu două probleme: una dintre ele este protestul de luni, 5 octombrie, la care vom fi solidari cu colegii noştri din Alianţa Bugetarilor şi ne vom opune, printre altele,  legii salarizării unice. Dar, dată fiind situaţia din Sănătate (unele judeţe având  bani pentru a rezista în această lună, dar nu şi în octombrie) este posibil să se organizeze şi alte acţiuni de protest pe ramura sanitară”, a precizat preşedintele Sanitas Galaţi, Paraschiv Sălăvăstru (foto).  

Luni, doar urgenţele

„Pe 5 octombrie se vor asigura doar urgenţele pe durata zilei de lucru de 8 ore, aşa cum ne obligă legea. Vor participa la grevă toate categoriile de personal din sistemul sanitar, dar nimeni nu va rămâne acasă. Toţi vor protesta în unităţile sanitare unde îşi desfăşoară activitatea zilnică”, a mai precizat preşedintele Sanitas.

Citit 747 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.