APEL | Vreau să dansez, să alerg, să fiu normală!

APEL | Vreau să dansez, să alerg, să fiu normală!
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Este visul unei adolescente de 17 ani din Galaţi, chinuită de o malformaţie congenitală, care îi pune, pe zi ce trece, în pericol nu doar viaţa, ci şi posibilitarea de a avea un trai asemenea tinerilor de vârsta ei. Şansa de a-şi dobândi sănătatea costă nu mai puţin de 150.000 de franci elveţieni, preţul unei operaţii extrem de complicate, pe care o poate face doar în Elveţia.

Chestiuni fireşti pentru adolescenţi, precum posibilitatea de a se plimba, de a face sport, de a dansa şi de a se bucura de toate micile plăceri ale vieţii pe care le poate oferi un corp sănătos sunt cele mai fierbinţi dorinţe ale Anei-Maria Tudor, o gălăţeancă de 17 ani. A avut ghinionul să se nască cu o boală care, odată cu trecerea timpului, o ţine tot mai captivă. Propriul trup, care ar trebui să îi fie cel mai de nădejde aliat în procesul de dezvoltare, este pentru tânăra, elevă la în clasa a XI-a la Colegiul Naţional "Mihail Kogălniceanu", o capcană, care îi face viaţa tot mai grea. Copila este încă în creştere şi, pe parcurs ce se maturizează, afecţiunea numită în termeni medicali scolioză cervico-dorso-lombară dextro-convexă malformativă, se agravează tot mai mult.

"Eu aşa m-am născut, dar pe măsură ce cresc, cutia toracică mi se deformează tot mai mult. Îmi comprimă organele interne şi risc să am probleme grave într-un viitor apropiat, din cauza compresiunii. Deja mă dor stomacul şi rinichii foarte tare, din cauză că organele mele nu mai au locul necesar pentru a funcţiona cum trebuie", ne-a dezvăluit Ana-Maria teribilele probleme cu care se confruntă.

Trupul firav şi deformat de boală nu îi petmite fetei să se bucure de viaţă, aşa cum prietenii şi colegii ei o fac. "Eu nu pot face sport, deşi mi-aş dori foarte tare Nu pot alerga. Nu pot merge mult pe jos, trebuie să mă odihnesc periodic. După fiecare oră de curs, când stau în bancă, trebuie obligatoriu să fac mişcare. Dar cel mai mult, mi-ar plăcea să pot dansa. Am făcut chiar şi dansuri când eram micuţă, dar acum nu mai pot", ne spune cu amărăciune fata.

Chiar şi aşa, foarte bolnavă, Ana-Maria a făcut un pas curajos în clasa a X-a, când s-a trensferat de la Liceul Economic la CNMK, unde învaţă la profilul matematică-fizică. I-a fost greu la început, dar, spune ea, a reuşit să recupereze şi chiar să termine primul semestru din clasa a XI-a cu medie peste 9,00, ceea ce îi creşte şansele de a obţine o bursă. Ar vrea însă ca şi lupta cu boala să îi ofere şanse reale de victorie. O victorie pe care i-au promis-o medicii elveţieni, de la "Schulthess Klinik" din Zurich, dar al cărei preţ este unul exorbitant pentru posibilităţile familiei ei. 150.000 de franci elveţeni costă opetaţia de "reparare" a trunchiului Anei-Maria, astfel ca fata să poată privi şi trăi viaţa din poziţie verticală.

"Operaţia trebuie făcută acolo, pentru că am fost diagnostocată şi cu diastematomielie (n.r. - dublare congenitală a măduvei spinării, asociată cu formarea unui sept osos sau cartilaginos în peretele posterior al canalului vertebral), ceea ce implică o intervenţie mai complicată. Merg săptămâna asta la control, dar operaţia trebuie făcută cât mai curând. Asta, desigur, dacă voi reuşi să strâng banii necesari", ne explică tânăra.

Ajutor de la colegi şi oameni de bine

Colegii de clasă şi dirgintele Cătălin Mogoş sunt alături de Ana-Maria cu tot ce pot, ca să o ajute să-şi trăiască visul de a fi sănătoasă şi de a se bucura de fiecare clipă de viaţă. Săptămâna trecută, au deschis un târg de mărţişoare, pe care oricine le poate viziona şi cumpăra, banii urmând să fie viraţi în conturile deschise pentru operaţia Anei. Standurile cu mărţişoare şi felicitări pot fi vizionate la CNMK, în corpul A, la parter şi etajul 1, în fiecare zi, începând cu ora 9,00. Îi aşteaptă alături de ei şi pe toţi oamenii de bine care vor şi pot să doneze bani pentru ca Ana-Maria Tudor să aibă o viaţă normală, să ajungă să termine liceul şi să meargă la facultate. Donaţii se pot face în două conturi, deschise la Banca Transilvania, pe numele Ana-Maria Tudor:

RON: RO26BTRLRONCRT0313454301

EURO: RO73BTRLEURCRT0313454301

Citit 1980 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Martie 2018 11:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.