Cine poate beneficia de TICHETE SOCIALE pentru sărbătorile pascale

Cine poate beneficia de TICHETE SOCIALE pentru sărbătorile pascale
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Până pe 23 martie, cei mai săraci dintre gălăţeni pot solicita ajutoare de urgenţă sub forma de tichete sociale, acordate de Primăria municipiului Galaţi cu ocazia sărbătorilor pascale. Cei care pot beneficia de tichete sunt, în primul rând, pensionarii singuri sau familii de pensionari fără aparţinători legali sau ai căror susţinători legali nu au posibilităţi financiare.

De asemenea, sunt vizate familiile cu patru sau mai mulţi copii în întreţinere, pentru care trebuie făcută dovada frecventării unei forme de învăţământ, familiile monoparentale cu doi sau mai mulţi copii în întreţinere, pentru care vor face dovada frecventării unei forme de învăţământ. Beneficiare pot fi şi familiile ale căror membri se confruntă cu grave probleme de sănătate, persoanele adulte cu handicap gradul I, II, III şi persoanele aflate în situaţii sociale deosebite, constatate în urma efectuării unei anchete sociale.

Categoriile sociale amintite trebuie să îndeplinească o serie întreagă de condiţii, printre care şi aceea de a avea venituri lunare mai mici de 700 de lei pe lună de membru de familie.

Citit 2876 ori Ultima modificare Marți, 13 Martie 2018 17:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.