Trei valuri de CONCEDIERI COLECTIVE la CALORGAL
Foto: Arhiva Viața liberă

Trei valuri de CONCEDIERI COLECTIVE la CALORGAL
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Aproape 70 la sută dintre salariaţii societăţii Calorgal vor pleca acasă până la 1 decembrie. Cele trei etape de concedieri colective sunt prevăzute în „Planul de disponibilizare al Calorgal”, document pe care aleşii îl vor vota săptămâna viitoare. De la 480 de salariaţi, societatea locală de distribuţie a agentului termic va rămâne, la 1 decembrie, cu doar 177 de angajaţi.

„Pe fondul ineficienţei unor activităţi, societatea este nevoită să recurgă la măsura reduceri/eliminării activităţilor nerentabile din punct de vedere economic, măsură care implică şi reducerea numărului de personal cu 303 salariaţi şi păstrarea doar a salariaţilor necesari desfăşurării activităţilor cu potenţial ridicat de rentabilitate”, se arată în „Planul de disponibilizare al Calorgal”, care a ajuns pe masa aleşilor locali.

Protecţie pentru disponibilizaţi

Calorgal, „succesoarea Apaterm”, recurge la măsurile defunctei societăţi şi încearcă să atenueze impactul social al disponibilizărilor colective, prin accesarea OUG 36/2013, care prevede, în funcţie de vechime, venituri în completare pentru salariaţii disponibilizaţi, adică o formă de plăţi compensatorii. Societatea justifică intenţia arătând „şansele reduse de angajare pe piaţa muncii a personalului disponibilizat”. Mai exact, susţine că peste 70 la sută dintre angajaşi au depăşit vârsta de 50 de ani, nu au o recalificare care să le permită reintegrarea pe piaţa muncii, şi invocă „tendinţa discriminatorie a angajatorilor de a recruta persoane de până în 35 de ani”.

Potrivit aceleiaşi surse, la 1 martie 2018, Calorgal avea 322 de oameni - personal direct productiv, 111 – personal TESA, şi nu mai puţin de 16 posturi de conducere.

Efectele financiare ale concedierilor

Conform planului de disponibilizări, pentru 2018, societatea şi-a propus venituri de 44,7 milioane de lei şi cheltuieli de 51,2 milioane de lei, asumându-şi o pierdere de 6,5 milioane de lei, în condiţiile în care cheltuielile cu munca vie se ridică la 20,1 milioane de lei. Pentru 2019, societatea îşi propune venituri de 12,5 milioane de lei, şi cheltuieli de 12,2 milioane de lei, previzionând un profit de 230.565 de lei, în condiţiile în care cheltuielile cu cei 177 de salariaţi, câţi vor mai rămâne anul viitor, se vor reduce la 5,3 milioane de lei.

Trei valuri de plecări

Planul de concedieri prevede că în prima etapă 122 de salariaţi vor părăsi întreprinderea la 1 iulie. Următorul val numără 108 salariaţi care vor pleca acasă de la 15 septembrie. Ultima etapă de concedieri vizează 73 de salariaţi care vor rămâne fără loc de muncă de la 1 decembrie. Conform documentului, primii ar urma să primească preaviz săptămâna viitoare, dacă planul va fi aprobat de aleşii locali.

Ce viitor îi aşteaptă pe salariaţi

Potrivit liderului de sindicat al Calorgal, Cristinel Ciubotariu, după aprobarea planului de disponibilizări de către aleşii locali, hotărârea adoptată împreună cu întreaga documentaţie vor fi avizate de către prefect şi preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi. „Dosarul merge apoi la ministerul de resort – în cazul nostru, Ministerul Dezvoltării – pentru verificare, după care se va solicita avizul Ministerului Muncii, Ministerului Finanţelor şi Ministerului Justiţiei. În momentul în care proiectul este avizat, este trimis, pe rând, la Consiliul Economic Social, la Secretariatul General al Guvernului şi, ultimul pas, în şedinţă de Guvern pentru a fi aprobat”, a explicat sindicalistul.

Întrebat în cât timp estimează că guvernanţii vor aproba concedierea salariaţilor Calorgal în baza Ordonanţei 36, Cristinel Ciubotariu a spus că depinde şi „de decidenţii de la nivel local, dacă se implică, inclusiv de parlamentari”. „La Brăila, când s-a accesat OUG 36 pentru salariaţii din termoficare, s-au implicat şi primarul, şi parlamentarii, iar în trei luni s-a rezolvat. Documentele noastre au fost trimise la Primăria Galaţi în urmă cu o lună şi un pic”.

Citit 7465 ori Ultima modificare Sâmbătă, 26 Mai 2018 00:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.