Acces liber la jurnale ştiinţifice

Acces liber la jurnale ştiinţifice
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cadrele didactice de la Universitatea „Dunărea de Jos” beneficiază de acces gratuit la zeci de baze de date internaţionale online, pentru care în mod normal s-ar plăti abonamente costisitoare.

Este vorba despre jurnale ştiinţifice şi biblioteci online care oferă utilizatorilor posibilitatea de a se documenta în legătură cu cele mai noi descoperiri în nenumărate domenii ştiinţifice.

Acest lucru a fost posibil datorită unui proiect lansat de Institutul Naţional de Informare şi Documentare, denumit „Acces naţional electronic la literatura ştiinţifică ANELIS”, finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Universitatea „Dunărea de Jos” beneficiază de acces online gratuit pâna la sfârşitul anului 2009, scopul fiind susţinerea activităţii de informare şi documentare necesară realizării temelor de cercetare-dezvoltare. Lista bazelor de date este publicată pe site-ul Universităţii „Dunărea de Jos”, www.ugal.ro.

Accesul este permis prin autentificarea reţelei de calculatoare (pe baza de IP-uri publice) aparţinând universităţii. Nu există limită de utilizatori în cadrul acestor IP-uri.

Citit 959 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.