Câinele lui Macovei | Ocolul ziarului în 30 de ani

Câinele lui Macovei | Ocolul ziarului în 30 de ani
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Nu am stat decât opt ani la "Viața liberă". Mi-a plăcut acolo, chiar mi-a plăcut enorm, mai ales într-o anumită perioadă, dar opt ani e mult pentru mine fără să schimb ceva.

Să spun o poveste despre VL sau de la VL. Asta m-a rugat Dan Cătălin Predescu, un tip care era acolo când am venit eu, era și când am plecat, e și acum. Oricum, îl bate nenea Gigi oricând la capitolul ăsta. Lor le place stabilitatea. În fine, m-a rugat Predescu să scriu ceva și mi-e greu să aleg. Sunt atâtea istorii, atâtea momente, încât e nedrept că am ales ce am ales. Dar am decis să povestesc prima istorioară care îmi vine în minte.

E despre câinele de la "Viața liberă", Fetița. Câinele lui Macovei. Stătea mereu pe preșul de la intrare, ca un porc proaspăt desfătat cu zer de oaie amestecat cu mămăligă. Nici nu se clintea. Și nimeni nu avea voie să îl atingă. "Dă-te, mă, javră mai încolo ca să pot intra", i-am zis odată. "Ai grijă, e câinele lui Macovei", m-a avertizat Ilie portarul. Și îl ocoleam, săream peste el, chiar încercam să nu îl trezesc, să nu cumva să mă trezesc eu cu vreo surpriză pe fluturașul de salariu (Exagerez, evident. Pe fluturașul de salariu erau oricum surprize).

Deci ăsta era câinele lui Macovei, Fetița. Mai departe, povestea e doar auzită. Vine într-o zi un coleg de la alimentara de peste drum cu o pâine în mână și cu niște mezel într-o pungă. Și ne povestește cum i-a cerut vânzătoarei 200 de grame de parizer. Din ăla ieftin, cel mai ieftin. Și vânzătoarea îl atenționează: "Vezi că nu îi place din ăsta. Mănâncă doar din ăla scump". Colegul întreabă cine. "Cum cine? Nu luați pentru Fetița? Nu luați pentru câine?". Colegul a insistat să îi dea parizer din ăla ieftin. Că era pentru el, nu pentru Fetița.

Nu e cea mai frumoasă, nici cea mai relevantă poveste de la "Viața liberă". Dar e prima care mi-a venit în minte. Așa am decis. S-o spun pe prima.

La mulți ani mai buni, "Viața liberă"!

CITEȘTE mai multe din Ocolul ziarului în 30 de ani

Citit 3407 ori Ultima modificare Marți, 24 Decembrie 2019 01:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.