Mircea Petică: „Decizia comisiei paritare are valoare de lege”

Mircea Petică: „Decizia comisiei paritare are valoare de lege”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Sindicaliştii din învăţământ nu vor respecta prevederile din nota ministerială cu privire la concediul fără plată *

Sindicatele din învăţământul gălăţean şi conducerea ISJ s-au întrunit miercuri, într-o nouă comisie paritară pentru a stabili ce decizie se va lua cu privire la efectuarea concediului fără plată, astfel încât să nu se perturbe orarul unităţilor de învăţământ, aşa cum scrie în nota venită de la minister. În final, nu s-a semnat niciun acord comun.

„Sindicatul din Tecuci a decis că va respecta ce s-a stabilit în comisia paritară de pe 16 noiembrie, adică efectuarea concediului în perioada 26 noiembrie – 4 decembrie. Având în vedere că în lege scrie că decizia se va lua de angajator, nota de la minister nu este decât o recomandare a unor funcţionari care ţin cu dinţii de scaunele lor”.

„Ce s-a decis în comisia paritară are valoare de lege. Cei din minister încalcă şi ne cer să  încălcăm legea. Nota respectivă nu este semnată de niciun jurist şi este ilegală”.

„Cum să-i opreşti omului 15 la suta din salariu când el vine la şcoală lună întreagă şi semnează în condică pentru toate orele? Voi comunica acest lucru liderilor din unităţile de învăţământ, le voi sugera să facă o comisie paritară la nivel de şcoală şi să decidă ceea ce este  mai bine pentru ei”, ne-a declarat Mircea Petică, liderul FSLI Tecuci.

Cam acelaşi lucru ni l-a declarat şi reprezentantul FEN, Valeriu Diculescu: „Este ilegal ceea ce ni se impune de la minister. Vineri, vom avea o şedinţă cu toţi liderii din şcoli şi le vom transmite să-şi ia zilele libere aşa cum am stabilit iniţial”.

„Am vorbit şi cu liderii FEN de la Bucureşti şi ni s-a spus că MECI va reveni asupra deciziei, că va trimite o altă notă prin care va lăsa la latitudinea fiecărei unităţi să decidă când vor lua zilele libere. Eu consider însă că cea mai bună variantă este să fie luate liberele unitar, aşa cum am stabilit deja, ca să nu se işte haos în tot sistemul”, spune preşedintele executiv al SIP.

În tot acest timp, profesorilor nu le rămâne decât să aştepte cu sufletul la gură finalul războiului dintre sindicate şi minister. Cel mai bine e să nu-şi facă deocamdată niciun plan, pentru că, oricum, nimic nu a fost bătut în cuie.

Citit 2948 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.