Cinci premii în trei luni pentru Diana Movilă

Cinci premii în trei luni pentru Diana Movilă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Cel mai important rezultat - Premiul TVR la „Mamaia Copiilor” 2011 *

Ce fac copiii noştri frumoşi şi talentaţi în vacanţa mare? Unii se odihnesc, alţii citesc, iar Diana Movilă cântă! Copila de nici 6 ani îşi doreşte să devină educatoare - deocamdată s-a apucat să cânte...

Cea mai recentă confruntare pe portativul muzicii uşoare a fost la Festivalul Concurs „Mamaia Copiilor”, ediţia 2011, de unde Diana a revenit la Galaţi cu „Premiul special TVR”. Ea a interpretat cântecul „Bubu”, versuri Virgil Popescu, text George Popovici, şi a cucerit inimile spectatorilor, dar mai ales pe cele ale juriului.

Ne-a cântat şi nouă,  deşi iniţial ne-a spus că are „o jenă”!... „Care, am întrebat?” „Mi-au căzut dinţii din faţă şi nu prea îmi permit să zâmbesc!”, ne-a spus Diana, pe un ton serios.

Numai că i-a trecut repede „jena” şi ne-a dat un mic spectacol pe holul redacţiei. Introducerea în temă fiind făcută, domnişoara ne-a lămurit: „Am 5 ani şi 8 luni şi cânt în concursuri de doar 3 luni! Am luat 5 premii şi am învăţat cu doamna profesoară Monica Măciuceanu 5 cântece”.

Diana Movilă este una dintre cele 40 de eleve ale profesoarei Monica Măciuceanu, de la Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, care a caracterizat-o pe Diana drept un copil frumos, spontan şi talentat. Şi cum fiecare are harul lui, fireşte că grija micii noastre cântăreţe este să înmulţească talantul pe care Dumnezeu i l-a dat.

„Vreau să cânt pentru oameni, pentru că mi-i drag cântecul şi mi-s dragi şi oamenii! De asemenea, îi mulţumesc doamnei Monica Măciuceanu, care are grija mea”, spune Diana.

Să ne cânţi cu aceeaşi acurateţe şi dezinvoltură Diana, că ne place!

Citit 998 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.