Bolile endocrine, bolile infecţioase cum ar fi oreionul sau blenoragiile, malformaţiile, neurastenizarea generală a organismului pot afecta capacitatea de procreare a bărbaţilor, ne-a explicat dr. Mihaela Ciolac, medic primar endocrinolog. De asemenea, există boli genetice care dau sterilitate primară. Potrivit dr. Ciolac, obezitatea duce la disfuncţii sexuale, la impotenţă, la ejaculări precoce, iar fumatul şi alimentaţia afectează efectiv procesul de spermatogeneză. Cu 30 de ani de experienţă în medicină, dr. Mihaela Ciolac conduce Secţia Endocrinologie a Spitalului Judeţean. Fie la spital, fie la cabinetul privat, lunar, trei-patru cupluri i se adresează cu probleme de infertilitate.
„Unii domni sunt rezervaţi sau chiar se zburlesc la auzul ideii că la ei este problema. Le vorbesc frumos, le spun că şansele de reuşită sunt din ce în ce mai mari dacă acceptă situaţia lor şi persistă în a se investiga şi a nu renunţa. Depinde însă şi de partea materială pentru că investigaţiile endocrinologice sunt scumpe. Este foarte important contactul bărbatului cu endocrinologul, pentru că numai el ştie să-l trimită mai departe dacă are nevoie de un infecţionist, de un internist sau de alt medic. Este esenţială excluderea cauzei hormonale şi endocrinogul îşi dă seama care e cauza. Nu pentru că endocrinologia este specialitatea mea, ci pentru că organismul este aşa clădit!”, ne-a spus dr. Mihaela Ciolac. Cuplurile care doresc să discute pe îndelete cu medicul o pot face şi la cabinetul său privat situat pe strada Regiment 11 Siret, unde vor avea parte de intimitate absolută.
Foto: Anca Melinte