17 copii, ajutaţi să ”zboare” în viaţă

17 copii, ajutaţi să ”zboare” în viaţă
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Proveninţi din medii sărace, fără susţinere ori cu posibilităţi materiale reduse, cu poveşti de viaţă uneori cutremurătoare, 17 adolescenţi asistaţi de Fundaţia "Iinimă de Copil" au reuşit să pornească cu dreptul în construirea unui viitor, graţie programului de burse "Un sat, un copil”, derulat de organizaţia de binefacere în ultimii patru ani. 16 tineri au fost susţinuţi să se pregătească pentru a ajunge la liceu şi pentru a urma cursurile, în timp ce o tânără, cu calităţi excepţionale şi dorinţa de a ajunge să trăiască frumos pe propriile puteri, a reuşit să intre la facultate. Sunt, evident, doar o parte dintre realizările fundaţiei existente în Galaţi de 22 de ani şi care, în tot acest timp, a avut grijă de peste 15.000 de copii şi părinţi aflaţi în situaţii dificile. Numai în acest an, aproape o mie de beneficiari au dobândit o viaţă mai bună graţie asistenţei şi programelor în care au fost incluşi.

"În anul 2018, 280 de copii au beneficiat de programele noastre de educaţie și sănătate, iar alţi 600 au primit sprijinul de care aveau nevoie. Am investit 7.500 de ore în ajutor la teme, consiliere şi dezvoltare pentru copiii din centrele noastre din Galaţi, Tecuci şi Pechea, 3.900 de şedințe de recuperare pentru copiii cu dizabilități din cadrul Centrului de Recuperare și am trimis în tabere de vară o sută de copii", dezvăluie Alina Dumitriu, responsabilul de comunicare al Fundaţiei "Inimă de copil".

Organizaţia a fost înfiinţată în 1996 de un grup de voluntari. Misiunea acesteia este de a ajuta şi de a da speranţă copiilor şi tinerilor aflaţi în dificultate, prin creşterea calităţii vieţii lor şi integrarea lor în societate. În prezent, proiectele fundaţiei au ca beneficiari copii și familii din peste 25 de localități din judeţele Galaţi, Tulcea, Brăila şi Vaslui.

Citit 1547 ori Ultima modificare Marți, 18 Decembrie 2018 21:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.