Galaţiul, gazdă pentru peste 80 de fizicieni

Galaţiul, gazdă pentru peste 80 de fizicieni
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Una dintre cele mai importante manifestări ştiinţifice internaţionale s-a încheiat de curând la Universitatea „Dunărea de Jos”. Este vorba despre Simpozionul Internaţional de Fizică Aplicată, organizat de Catedra de Fizică şi Centrul pentru analize fizico-chimice şi morfofuncţionale şi chemometrie din cadrul Facultăţii de Ştiinţe.

Au participat peste 80 de specialişti în domeniu din Ucraina, Republica Moldova, Rusia, Grecia şi România. Numărul lucrărilor înscrise a fost unul record, depăşind 160, pentru cele cinci secţiuni.

„Dincolo de schimbul de idei şi de publicare a rezultatelor multor proiecte de cercetare este important faptul că în urma conferinţei s-au încheiat multiple protocoale de colaborare atât cu cercetătorii din ţară, cât şi cu cei din străinătate”.

„Este vorba despre Programul Transfrontalier, Programul Marea Neagră şi Programul Transnaţional de dezvoltare a Europei de Sud-Est. De asemenea, s-au încheiat protocoale de colaborare în domeniul cercetării, pentru participări, tot în parteneriat, la Programul Cadru 7 (FP7)”.

„Nu în ultimul rând, au fost semnate protocoale transnaţionale care să finanţeze mobilitatea studenţilor masteranzi de la Facultatea de Ştiinţe în universităţi sau centre de cercetare din ţări semnatare ale acestor protocoale”, a explicat prof.dr.fiz. Mirela Praisler (FOTO), prorector al Universităţii „Dunărea de Jos”.

La modul concret, a mai subliniat Mirela Praisler, au fost făcute demersuri pentru punerea la punct a unor metode de monitorizare a Prutului, a Dunării maritime şi a Deltei Dunării din punctul de vedere al poluării cu metale grele şi poluanţi organici.

Un alt exemplu vizează atestarea fizico-chimică a calităţii produselor vegetale şi animale crescute ecologic în zona Galaţiului, atestare care are rolul de a creşte încrederea consumatorilor, fapt care poate fi folosit în promovarea eco-turismului în zona Galaţi.

Citit 947 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.