Asociaţie de proprietari, acuzată de abuz în serviciu

Asociaţie de proprietari, acuzată de abuz în serviciu
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Un locatar din Galaţi acuză Asociaţia de Proprietari  nr. 225, situată pe strada Regiment 11 Siret nr. 45, bloc I2, scara 1, parter, de săvârşirea unor abuzuri ale îndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către preşedintele şi administratoarea acesteia.

Printre acestea, gălăţeanul ne-a enumerat calcularea defectuoasă a cotelor de întreţinere, majorarea nejustificată a fondului de rulment, lipsa accesului la documentele asociaţiei pentru a afla cum sunt cheltuiţi banii, reparaţii de slabă calitate, precum şi angajarea unui număr de zece persoane, contribuţia în ceea ce priveşte plăţile salariale fiind prea mare. Motiv pentru care Florin Şoitu, care îl reprezintă, prin procură notarială, pe fratele său, proprietar de drept al unui imobil din blocul I2, se consideră prejudiciat, neputându-şi valorifica anumite drepturi prevăzute în Legea nr. 196/2018, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari.

În vederea soluţionării situaţiei, am luat legătura telefonic cu preşedintele asociaţiei incriminate, Alexandru Anghel, care ne-a declarat: "Este singurul locatar care ne face probleme. Nu avem alte plângeri. Toate cheltuielile pe care le plăteşte sunt justificate, fapt care i-a fost demonstrat. I-am dat copii după toate procesele verbale. De-a lungul timpului, am reparat lifturile, acoperişul şi instalaţia de la subsol, având facturi pentru toate lucrările. Sunt doar patru persoane angajate: administrator, jurist, cenzor şi femeie de serviciu".

Citit 9216 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Februarie 2019 19:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.