Copii, zâmbete şi steaguri ale țărilor UE

Copii, zâmbete şi steaguri ale țărilor UE
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Acestea au fost ingredientele care au generat o bucurie molipsitoare oricărui adult care se nimerea să treacă prin Grădina Publică, în dimineaţa zilei de joi, 23 mai. Circa 700 de copii din toate grădiniţele oraşului nostru au folosit pensule mari şi acuarele tempera, cu care au desenat pe pânză, finisând apoi cu burete. Ajutaţi de educatoare, au pictat astfel steagurile statelor membre UE. Pânzele albe au fost aşezate pe aleile Grădinii Publice, aşa că, după finalizare, steagurile împodobeau vesel parcul. Copiii s-au bucurat foarte mult de activitate, apoi destul de mulţi dintre ei au rămas să se joace, supravegheaţi de educatoare, părinţi şi personalul din grădiniţe care îi însoţea.

De la această acţiune, copiii vor mai avea o amintire - o foarte frumoasă carte de colorat, cu desene semnate Viorel Baciu. Pe fiecare pagină au fost ilustrate persoane care poartă steagul unui stat membru UE. Activitatea a fost rezultatul unui parteneriat între Primăria Galaţi, reprezentată de city managerul Marius Humelnicu, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Grădiniţa Nr. 30, reunite în proiectul educaţional „Copilăria zâmbet şi culoare”, aflat la cea de-a treia ediţie, tema fiind „Eu şi Europa”.

Dochiţa Florea, directoarea Grădiniţei nr. 30 și coordonatoarea proiectului, ne-a declarat: „Copiii fiecărei grădiniţe din Galaţi au pictat câte un drapel al unui stat membru UE. Bucuria copiilor şi natura s-au împletit într-un spaţiu atât de frumos aici, în Grădina Publică. Am avut şi o colaborare cu îndrăgitul caricaturist Viorel Baciu”.

Citit 641 ori Ultima modificare Marți, 28 Mai 2019 19:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.