Întâlnire cu tinerețea la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Buciumeni. Peste o mie de suflete, în „Catedrala cu vitralii foșnitoare”

Întâlnire cu tinerețea la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Buciumeni. Peste o mie de suflete, în „Catedrala cu vitralii foșnitoare”
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Cu binecuvântarea și participarea Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Mănăstirea „Sfânta Treime” din Buciumeni a fost gazda a peste șase mii de pelerini, dintre care o mie de tineri liceeni și studenți din județele Galați și Brăila.

Toți pelerinii au venit pentru un strop de har și pacea rugăciunii, cei o mie de tineri fiind și beneficiarii celei de-a XXIV-a ediții a „Dialogurilor duhovnicești”, în 2019, „anul omagierii Satului românesc, al preoților, învățătorilor și al primarilor gospodari”. Întâlnirea a avut loc în Codrii Buciumenilor, transformați într-o „Catedrală cu vitralii foșnitoare”, cum frumos a denumit acest spațiu, în alt an, un tânăr participant la dialogurile duhovnicești.

Istorie și ctitori din os domnesc 

Credincioși cu „foame și sete de Dumnezeu” au venit la Altarul Mănăstirii Buciumeni, despre care cercetări mai noi arată că este ctitoria unui urmaș al Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt. Ne referim la ctitorii „Rusea, popa Tătar și căpitanul Buzdugan, urmași ai portarului Șendrea, cumnatul Voievodului Ștefan cel  Mare și Sfânt”, căsătorit cu Maria, sora Sfântului Voievod Ștefan al Moldovei.

Astfel, la 1652, pe proprietatea stăpânită de Rusea și popa Tătar apare înregistrată „mănăstirea” din codrii Buciumenilor. O altă sursă din 1819 ne relatează despre existența vetrei monahicești „la mănăstire”, aflată pe „giumătate de bătrân (lot de pământ) din parte(a) Rusii, partea popii lui Tătaru”, devenită, pe la mijlocul veacului al XVII-lea,  „ctitoria  lui Buzdugan, căpitan de Tecuci” - „feciorul Negritei, în rândul nepoților portarului Șendrea”.

Și-n acest an, sărbătoarea de hram a Mănăstirii „Buciumeni” s-a desfășurat la Altarul din mijlocul pădurii și a debutat cu Sfânta Liturghie. În prelungirea rugăciunii, pelerinajul a continuat cu mult-așteptatele „Dialoguri duhovnicești”. O inspirată inițiativă a Arhiereului nostru, care, după preluarea de la conducerea ateistă a vetrei monahicești (transformată în IAS între 1959-1989) a simțit nevoia ca în locul taberei de la Buciumeni să organizeze dialogurile cu tinerii.

În cele douăzeci de ateliere de dezbateri, problemele discutate cu tinerii au fost diverse, de la educația în familie, biserică și școală, la ajutorarea semenilor, voluntariat și implicare.

Să nu veniți în fața tinerilor cu răspunsuri prefabricate, instituționalizate, autoritare! Răspundeți cu răspunsurile lor. Dacă noi știm să-i ascultăm și dacă noi ne facem timp pentru a discuta și comunica cu tinerii, nu ar mai fi atâta înstrăinare între generații, între părinte și copil, între dascăl și discipol, între părintele duhovnic și fiul duhovnicesc. Atunci când știm să-i ascultăm pe tineri, căpătăm încredere unii în alții și în noi înșine! Relațiile dintre noi sunt firești, neviciate de spinii păcatului. De aceea, vă îndemn să-i ascultăm pe tineri, pentru ca ei să capete încredere în ei înșiși! Tinerii sunt viitorul și vigoarea acestei națiuni și lor trebuie să le acordăm tot sprijinul, pentru a afla cum îi putem înțelege mai bine, pentru armonizarea relațiilor dintre noi și în comunitate”, a spus Arhiereul Dunării de Jos, adresându-se preoților și profesorilor, participanți la discuțiile cu tinerii.

Discuția cu părintele a fost despre voluntariat și despre cât de mult contează să întindem o mână de ajutor celor în nevoi. Am reținut că într-o mare a neputințelor și a confuzilor de tot felul, important este să fim și să rămânem oameni de omenie”, ne-a spus Oana Sava, elevă la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați.

Alături de maica stareță Marina Humă și de obștea „de albine harnice” de la Buciumeni, s-au aflat o sută cincizeci de creștine-voluntare care au pregătit bucate savuroase, între care peste 20.000 de sarmale, pentru hrana pelerinilor. Tradiționalele sarmale au fost servite în oale de lut, realizate la atelierul de olărit din comuna Braniștea, județul Galați, singurul loc din arhiepiscopia Dunării de Jos unde a fost reînviat acest meșteșug.

Nu au lipsit nici doine și imne bizantine, interpretate de tinerii de la Grupul folcloric din Brătulești, județul Galați, dar și de elevii Liceului de Arte „Hariclea Darclée” din Brăila, premiați la concursuri de muzică bisericească din țară și de peste hotare.

Citit 2249 ori Ultima modificare Miercuri, 19 Iunie 2019 20:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.