La discuţiile de marţi cu ministrul Educaţiei, sindicaliştii şi reprezentanţii inspectoratelor şcolare judeţene au aflat că sporurile pentru mediul rural ar putea să rămână la nivelul celor din 2009. Asta în ciuda faptului că Guvernul a emis deja o hotărâre prin care s-au micşorat coeficienţii de zonă.
„Se preconizează că se vor da, totuşi, nişte indemnizaţii compensatorii, pentru a se ajunge tot la sporurile de anul trecut. În acest sens, se pare că o hotărâre de Guvern ar fi în pregătire”, ne-a declarat, ieri, secretarul general al Federaţiei Educaţiei Naţionale, Constantin Ciosu.
Conform noii legislaţii, sporul maxim pentru predarea la o şcoală din mediul rural s-a redus de la 80 la 20 la sută.