Restanţele învăţământului universitar

Restanţele învăţământului universitar
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Universităţile din România produc absolvenţi pe bandă rulantă, care se angajează, în mare parte, în alte domenii decât cele în care s-au specializat. În plus, cel mult unul din cinci absolvenţi de universitate din ţara noastră este competitiv la nivel european.

Acestea ar fi câteva dintre cele mai importante concluzii ale unui raport consistent privind calitatea învăţământului superior din România, realizat de către Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS).

„Majoritatea studenţilor îşi găsesc un loc de muncă, dar nu se angajează pe poziţii relevante pentru ceea ce au învăţat în facultate. Există clar un decalaj între ceea ce formează universităţile şi cerinţele de pe piaţa muncii”.

2Problema este că ceea ce învaţă studentul în facultate nu este relevant pentru cerinţele specifice jobului. Angajatorii mari îi formează pe absolvenţi atunci când îi încadrează, iar cei mici preferă să angajeze oameni cu experienţă", a spus Mihai Păunescu, unul dintre specialiştii ARACIS care au lucrat la acest raport.

În ce priveşte raportarea învăţământului superior din România la nivel european, realizatorii studiului arată că, deocamdată, există un decalaj semnificativ.

„Conform unor estimări, încă insuficient fundamentate, puţin peste 20 la sută dintre universităţi, într-o variantă generoasă, şi doar 5 la sută, într-o variantă mai exigentă, reuşesc să releve rezultate remarcabile în cercetare şi să producă absolvenţi competitivi naţional şi mai ales european”, se mai arată în concluziile raportului.

De altfel, documentul ARACIS detaliază şi analizează aproape toate aspectele care ţin de calitatea învăţământului superior românesc, iar rezultatele nu sunt tocmai pozitive.

„Viaţa liberă” va prezenta pe larg, în ediţiile viitoare, concluziile raportului şi va organiza chiar o dezbatere la nivel local cu privire la rezultatele cercetării realizate de ARACIS.

Citit 1373 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.