CONTROALE. Amenzi pentru firmele de dezmembrări

CONTROALE. Amenzi pentru firmele de dezmembrări
Controale în vederea combaterii activităţilor ilicite
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Poliţiştii gălăţeni, în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Galaţi şi cei ai Gărzii de Mediu, au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilicite rezultate din operaţiunile cu autovehicule dezmembrate sau scoase din uz, constatând mai multe infracţiuni şi contravenţii.

Astfel, în perioada 21-25 octombrie, poliţiştii din cadrul serviciilor Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Investigarea Criminalităţii Economice şi Investigaţii Criminale, în colaborare cu reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Galaţi şi ai Gărzii de Mediu au verificat nouă societăţi comerciale de pe raza judeţului Galaţi, având ca principal obiect de activitate demontarea şi dezasamblarea de maşini şi echipamente scoase din uz.

Cu ocazia controalelor efectuate, poliţiştii au constatat că patru dintre aceste societăţi comerciale funcţionează fără autorizaţie, întocmind în acest sens dosare penale pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.

Totodată, au fost constatate şapte infracţiuni de neluare a măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase devenite deşeuri, precum şi cinci contravenţii constând în efectuarea de activităţi cu deşeuri fără a deţine autorizaţie de mediu. Sancţiunile aplicate contravenienţilor au fost în valoare de 150.000 de lei.

Citit 2341 ori Ultima modificare Marți, 29 Octombrie 2019 14:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.